Turneul de la Doha a fost suficient pentru ca Simona Halep să ia o decizie în ceea ce privește colaborarea cu antrenorul Thierry Van Cleemput. Românca a anunțat că nu va continua să lucreze cu tehnicianul belgian. "Am încercat pentru o perioadă şi s-a încheiat. Am decis să punem stop din moment ce nu ne potrivim", a spus numărul 3 WTA.

Simona Halep si Thierry Van CleemputFoto: Colaj foto: ausopen.com/lesoir.be

"Am încercat pentru o perioadă şi s-a încheiat. Am decis să punem stop din moment ce nu ne potrivim. Este o persoană bună, un om foarte amabil, dar pe terenul de tenis nu există chimie între noi. Rămânem prieteni, e un om foarte bun", a spus Halep, pentru WTA Insider.

Halep spune că nu se grăbește să-și găsească un nou antrenor

"Pot spune că nu caut un antrenor în momentul de faţă. Am echipa mea, am nevoie de puţin timp. Am spus la începutul anului că am nevoie de un tehnician. Încă am, simt nevoia aceasta, dar în acelaşi timp simt că am nevoie de puţină libertate. Vreau să pun în aplicare ce am învăţat de la Darren în aceşti ani.

Mă simt mult mai relaxată și liniștită, iar prioritățile s-au schimbat puțin. Sunt mult mai responsabilă și încerc să-mi rezolv singură problemnele de pe teren și din afara lui.

Nu cred că e un motiv de panică faptul că nu am antrenor. La început, am fost îngrijorată puțin. Nu am mai avut acel sentiment în ultimii patru ani, întotdeauna aveam pe cineva care să mă încurajeze la fiecare pas. Acum sunt puțin singură.

Sunt foarte fericită de modul în care joc, de cum mă simt pe teren și în afara acestuia. Sunt relaxată și iau turneele ca pe o plăcere, nu există presiune. E foarte bine și nu simt nicio greutate pe umerii mei acum", a mai spus Halep, potrivit WTA Insider.

Simona Halep și Thierry Van Cleemput au discutat pentru prima dată la Melbourne, pe durata Australian Open, iar apoi antrenorul belgian a venit în București acolo unde a participat la pregătirile Simonei. Qatar Total Open a fost primul turneu oficial la care belgianul de 50 de ani s-a aflat în loja jucătoarei noastre.

Simona Halep va evolua săptămâna viitoare la turneul de categorie "Premier 5" de la Dubai, unde va juca direct în turul al doilea, cu învingătoarea din meciul Eugenie Bouchard (Canada) vs Vera Lapko (Belarus).