La 80 de ani, cu peste 200 (!) de titluri în carieră și două Calendar Grand Slam, Rod Laver îi privește cu blândețe pe „Cei Trei Mari” / Premiile în bani n-au legătură cu dreptul la vot și cu drepturile omului, ci doar cu valoarea comercială a tabloului de concurs.

Andre Agassi și Steffi GrafFoto: Tennis World

Federer nu este GOAT – nici Nadal, nici Djokovic. Curând după ce Novak Djokovic l-a dominat pe Rafael Nadal pentru a câștiga trofeul la Australian Open, dezbaterea fierbinte despre GOAT a dat din nou în clocot: să începem să ne gândim și la sârb ca la un posibil Greatest Of All Time? Dar a apărut și o nouă întrebare: este oare posibil ca cei trei care sunt cei mai buni dintotdeauna să fie activi în prezent?

Sigur că este posibil, dar și foarte improbabil. Bogăția lor în titluri majore – Federer are 20, Nadal 17, cu două mai multe decât Djokovic – ne spune că această metodă de a-l desemna pe GOAT este mult prea simplistă. Succesul cumulat al celor trei este atât de copleșitor că te face să te întrebi dacă mai are rost să-i compari cu predecesorii. Astfel, dezbaterea despre GOAT se complică dramatic.

Puțină istorie ne va ajuta să înțelegem cum s-a ajuns aici. Până când și-a început ascensiunea Pete Sampras, mulți credeau că recordul de 12 titluri de Mare Șlem al lui Roy Emerson nu va fi depășit în era Open. Jocul se schimbase prea mult. Concurența în ATP era prea mare. Nimeni nu se mai obosea să joace la Australian Open, unde Emerson adunase șase din titlurile sale.

Dar au survenit două schimbări majore: reabilitarea lui Australian Open (un turneu la care legendele Bjorn Borg, Jimmy Connors și John McEnroe au totalizat împreună opt apariții în 49 de ani de cariere) și omogenizarea suprafețelor de joc. Când a erupt Sampras, nu mai era o poveste de doar trei Șlemuri. Șansa de a câștiga câte unul în fiecare an crescuse cu 25%. La fel de important, suprafețele hard de la US Open și din Australia au devenit cu timpul de viteză medie spre mare, iarba rapidă de la Wimbledon a fost „încetinită” la nivelul terenurilor hard, iar schimbările în echipamente și întreținere a terenurilor a ajutat la eliminarea temuților specialiști ai zgurei care terorizau odinioară tablourile de concurs la Roland Garros.

„Un ingredient al succesului Celor Patru Mari, altul decât talentul lor incredibil, a fost acela că că nu mai trebuie să se adapteze la fel ca înainte la suprafețe de joc diferite”, este părerea lui Paul Annacone, care i-a antrenat și pe Sampras, și pe Federer. „În trecut, diferențele dintre suprafețe deschideau și oportunități, și provocări. Acum singura diferență este mișcarea, dar și asta se schimbă. Odinioară se aluneca pe zgură; acum băieții alunecă și pe hard, deci cât de diferită mai poate fi mișcarea?”.

Este adevărat că Nadal rămâne un jucător diferit pe zgură; recordul său la Roland Garros (palmares 86-2; 11 titluri) rămâne neegalat la oricare alt Șlem și o dovedește. Dar în afară de acest detaliu, turneele actuale de Mare Șlem nu mai favorizează unele stiluri și le penalizează pe altele. Ele-i răsplătesc pe cei care sunt talentați pe toate suprafețele și le reduc riscurile. Astfel, bogații devin și mai bogați.

Viteza cu care acești trei titani au eclipsat recordul lui Sampras, după ce al lui Emerson a rezistat atât timp, dovedește că un anumit nivel de titluri de Șlem este doar criteriul de intrare în dezbaterea despre GOAT. Alte aspecte devin mult mai importante. Ele includ întâlnirile directe, succesul în alte evenimente de prim rang (ca turneele Masters 1000) și procentajul victoriilor în carieră.

Să nu uităm că, deoarece cariera sa s-a întins de la era amatorilor la cea Open, Rod Laver n-a avut șansa de a juca la turnee de Mare Șlem timp de șase ani de la vârsta de 24 de ani, începând din anul următor celui în care câștigase toate cele patru trofee principale (Calendar-year Grand Slam). Laver s-a întors în era Open și a mai făcut-o în 1969. El rămâne singurul jucător din era Open cu două Calendar Grand Slam.

Toate aceste sugerează că nu este un singur GOAT. Poate că sunt un grup. (ESPN.com)

Premii egale pentru bărbați și femei în tenis? „Itʼs just business”, spune Agassi. Într-un interviu pentru revista Elle, André Agassi a avut o opinie interesantă despre problema premiilor în bani la turneele ATP și WTA. Câștigătorul a opt turnee de Mare Șlem a spus că decizia de a-i plăti la fel pe jucători și jucătoare depinde de interesul generat de cele două tablouri de concurs. „Am cel mai mare respect pentru tenisul feminin (n.red.: să nu uităm că este căsătorit cu Steffi Graf, o legendă a sportului). Dar premiile în bani nu sunt pentru drepturile omului. Este o decizie economică a organizatorilor. Premiul la un turneu nu este ca dreptul la vot, este doar o afacere”, a spus Agassi . El este tatăl unui băiat și al unei fete.

Despre rolul său a adăugat: „Treaba unui părinte este să se asigure că nu mai au nevoie de el copiii, ca aceea a unui meseriaș bun care vrea să fie corect. Trebuie să le dăm inspirația de a-și urmări propriile vise și să continue să te respecte”.

Cel mai mare succes al său? „Acela de a fi numărul unu, de a cădea până la fund și de a te ridica din nou. Și de a lupta așa cum nu credeai că poți s-o faci. Asta te ridică deasupra”.

Întrebat ce s-a schimbat după ce a avut succes în tenis, Agassi a adăugat: „Oamenii te tratează diferit deoarece nu te cunosc, dar în cele din urmă toți suntem la fel. Dar a fost și folositor: dacă ai o întrebare, oamenii răspund mai repede. Mult mai repede.” Despre Roger Federer a spus: „A făcut atâtea lucruri minunate pentru sportul nostru și pentru el însuși că are dreptul să se retragă în termenii lui, într-un anumit loc, într-un anumit moment, când simte că nu mai poate câștiga.” (Tennis World).