Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, consideră calificarea echipei în semifinalele FedCup drept un moment istoric şi a adăugat că îşi doreşte să aducă trofeul acasă, scrie News.ro.

Florin SegarceanuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

"Suntem incredibil de fericiţi, este greu să descriu momentul, suntem emoţionaţi, a fost o zi foarte lungă, opt ore jumătate cât am stat aici, şi în final a ieşit bine. Cu aportul acestor fete minunate care au depus tot sufletul şi au jucat incredibil. A fost o zi grea. Este un moment istoric pentru noi şi, mai în glumă, mai în serios, am zis că aducem salatiera acasă. Este un pas mare înainte, am învins cea mai bună echipă din ultimii zece ani şi urmează Franţa, sper să avem o perioadă bună, fetele să fie sănătoase, să participe la turnee şi să fim pregătiţi. E greu de descris în cuvinte, dar este un moment extraordinar şi mă bucur pentru că fetele au meritat. Este cel mai bun rezultat în FedCup şi sper să mai vedem astfel de meciuri", a declarat Segărceanu, la Telekom Sport.

Alina Tecşor: "Mă bucur că trăiesc acest moment, alături de această echipă"

"Am trăit la instensitate maximă. A fost ceva incredibil să batem Cehia la ea acasă şi asta s-a întâmplat pentru că aceste fete minunate s-au depăşit şi au crezut foarte mult în ele. Avem o echipă care şi-a demonstrat valoarea. Au fost motivate, ştiau că la FedCup, indiferent cu cine joacă, există o şansă şi trebuie să lupte şi au făcut exact ce trebuie. Vom încerca să dăm tot ce putem şi în aprilie. Sunt foarte fericită, împlinită şi mă bucur că trăiesc acest moment, alături de această echipă", a declarat Alina Tecşor, antrenoarea echipei României, la Telekom Sport.

România este pentru a doua oară în istorie în semifinalele Cupei Federaţiei, după ediţia din 1973. Cuplul Irina Begu (locul 35 WTA la dublu) / Monica Niculescu (locul 51 WTA) a învins, duminică, perechea Katerina Siniakova (locul I WTA de dublu) / Barbora Krejcikova (locul 2 WTA), cu scorul de 6-7 (2), 6-4, 6-4, aducând punctul victoriei cu 3-2 în confruntarea cu deţinătoarea trofeului, Cehia.

Karolina Pliskova, locul 5 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, iar Simona Halep, locul 3 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de Katerina Siniakova, locul 44 WTA.

Duminică, Simona Halep a învins-o pe Karolina Pliskova, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, în al treilea meci al întâlnirii, iar Katerina Siniakova a întrecut-o pe Mihaela Buzărnescu, cu scorul de 6-4, 6-2.

Cehia, deţinătoarea trofeului, triumfase de şase ori în FedCup în ultimii opt ani, câştigând 13 din ultimele 14 întâlniri, de zece ori la rând pe teren propriu, unde era neînvinsă din 2009.

În penultimul act, România va da piept cu Franţa, în deplasare, în 20 şi 21 aprilie.