Simona Halep a declarat că în acest an va da totul pentru echipa de FedCup a României, care a reușit o calificare entuziasmantă în semifinalele competiției: 3-2 cu Cehia, campioana en-titre. Numărul 3 WTA a mărturisit că a avut mari emoții și i-a fost greu să urmărească din tribune meciul de dublu.

Simona HalepFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

"Din tribune a fost şi mai greu, am avut emoţii mari, dar mă bucur atât de mult pentru fete. Monica mi-a spus înainte de meci: , că avea emoţii. I-am spus: A dovedit pe teren că a fost cea mai bună astăzi. Cred că toate am depus un mare efort, am fost cu inimă mare în acest meci, toate ne-am dorit să câştigăm această partidă. Am jucat cu o mare, mare campioană, Cehia, o campioană enormă şi am reuşit să câştigăm.

Cred că toate am dat totul pentru week-end-ul acesta ca să fie bine. Fetele sunt extrarodinare şi şi-au lăsat inima pe teren, ceea ce a fost important pentru că au reuşit să câştige. Pentru mine înseamnă enorm, îmi doream tare mult şi aşa cum am spus, anul acesta dau totul pentru echipa de FedCup. Sper să nu ne oprim aici, sper să mergem mai departe cu bine.

Pentru ţara noastră este un lucru enorm şi micuţii care se apucă de tenis trebuie să aibă încredere că visul acesta poate deveni realitate. Jucătoarele din Cehia au demosntrat că sunt campioane, ne bucurăm că le-am bătutut acasă, ele ne-au bătut la noi şi am spus că de data aceasta trebuie să ne luăm revanşa", a declarat Halep, la Telekom Sport.

Cehia vs România 2-3

Karolina Pliskova vs Mihaela Buzărnescu 6-1, 6-4

Katerina Siniakova vs Simona Halep 4-6, 0-6

Karolina Pliskova vs Simona Halep 4-6, 7-5, 4-6

Katerina Siniakova vs Mihaela Buzărnescu 6-4, 6-2

Katerina Siniakova/Barbora Krejcikova vs Irina Begu/Monica Niculescu 7-6(2), 4-6, 4-6

În semifinale, România va înfrunta echipa Franței, pe 20-21 aprilie. Franța a trecut în sferturi de Belgia, scor 3-1.

România va juca pentru a doua oară în semifinalele competiției după 46 de ani. În 1973, Virginia Ruzici, Mariana Simionescu şi Judith Gohn erau eliminate în semifinale Fed Cup de Africa de Sud, la un turneu cu 32 de echipe, desfăşurat la Bad Homburg, în RFG.

Citeşte şi:

Cronică de la faţa locului: Magiciana - Simona Halep, jobenul şi cele două puncte aduse României

Cronică de la faţa locului: Mihaela Buzărnescu, roller coaster-ul emoţional şi înfrângerea cu Siniakova

IMAGINEA ZILEI: Monica Niculescu şi Irina Begu, în lacrimi după victoria dramatică contra Cehiei

VIDEO De pus în ramă: Reacţia echipei noastre imediat după mingea de meci - Simona Halep, prima care a sărit în teren

VIDEO FENOMENAL! România învinge Cehia, campioana en-titre și cea mai bună echipă din istoria competiției, și se califică în semifinale, unde va întâlni Franța