Franţa a obţinut, duminică, calificarea în semifinalele Fed Cup şi va înfrunta România, pe teren propriu, pentru un loc în marea finală. Belarus este a doua semifinalistă, iar ultima echipă se va alege dintre SUA şi Australia conform Mediafax.

Fed CupFoto: fedcup.com

După ce sâmbătă Caroline Garcia a învins-o pe Alison Van Uytvanck (7-6(2), 4-6, 6-2), iar Alize Cornet a trecut de Elise Mertens (7-6(6), 6-3), duminică cea mai bună jucătoare a Franţei a învins-o fără drept de apel pe Elise Mertens.

A fost 6-2, 6-3 pentru Caroline Garcia, care a calificat, astfel, Franţa în semifinalele programate între 20 şi 21 aprilie 2019, unde se vor întâlni cu echipa de tenis a României.

Meciul se va juca pe terenul franţuzoaicelor, pentru că ultima "directă" a fost găzduită de România.

A doua echipă calificată este Belarus, care a trecut de Germania, în deplasare. Aryna Sabalenka a adus două puncte, Aleksandra Sasnovich a învins-o pe Tatjana Maria, iar bielorusele au câştigat şi meciul de dublu, unul de palmares, prin Azarenka şi Marozava.

După prima zi, Australia şi Statele Unite ale americii se află la egalitate, scor 1-1. Duminică seară sunt programate meciurile decisive, Madison Keys - Ashleigh Barty şi Sofia Kenin - Kimberly Birrell.