Echipa Franţei s-a calificat în semifinalele Fed Cup, după ce a câştigat şi al treilea meci al întâllnirii de la Liege cu Belgia, scorul general devenind 3-0. Sportivele franceze vor întâlni în semifinale echipa care se va impune în confruntarea Cehia – România (scor 1-1 după prima zi), scrie News.ro.

Caroline GarciaFoto: fedcup.com

Caroline Garcia a învins-o, duminică, pe Elise Mertens cu scorul de 6-2, 6-3.

În primele două meciuri, sâmbătă, Caroline Garcia a învins-o pe Alison Van Uytvanck, scor 7-6 (2), 4-6, 6-2, iar Alize Cornet s-a impus în faţa sportivei Elise Mertens, scor 7-6 (6), 6-2.

La întâlnirea care va stabili următoarea adversară a Franţei, Cehia – România, care se desfăşoară la Ostrava, Karolina Pliskova a învins-o pe Mihaela Buzărnescu, scor 6-1, 6-4, şi Simona Halep pe Katerina Siniakova, scor 6-4, 6-0, în meciurile de sâmbătă.

În primul meci al zilei de duminică, Simona Halep s-a impus în fața Karolinei Pliskova, scor 6-4, 5-7, 6-4.

În semifinalele Fed Cup a ajuns și echipa Belarusului, care s-a impus cu 4-0 în întâlnirea cu Germania, la Braunschweig.

Rezultatele meciurilor sunt următoarele:

Tatjana Maria – Aliaksandra Sasnovich 6-7 (3), 3-6

Andrea Petkovic – Arina Sabalenka 2-6, 1-6

Laura Siegemund – Arina Sabalenka 1-6, 1-6

Mona Barthel/Anna-Lena Groenefeld – Victoria Azarenka/Lidziya Marozava 1-6, 6-0, 9-11

În semifinale, Belarus va întâlni câştigătoarea confruntării Australia – SUA, la care scorul este 1-1, după prima zi.

Semifinalele vor avea loc la 20 şi 21 aprilie.