Simona Halep, înaintea duelului cu Cehia din FedCup: "M-am antrenat foarte bine și sunt încrezătoare că pot să-mi câștig meciurile"

de Diana Ene     HotNews.ro
Luni, 4 februarie 2019, 10:34 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: wta/ twitter
Echipa de FedCup a României a plecat în această dimineață spre Ostrava, acolo unde va întâlni Cehia, deținătoarea trofeului, în sferturile competiției (9-10 februarie). Simona Halep, principala "rachetă" a echipei tricolore, a declarat că s-a antrenat foarte bine și este încrezătoare că își poate câștiga meciurile.

"Putem spune că e o șansă în plus faptul că Petra nu joacă. Meciul este însă foarte greu. E cel mai greu meci din grupe. Am jucat acum doi ani contra lor și am pierdut, din păcate. Pe toată lumea dezavantajează un meci în deplasare. Și ele au jucat la noi acum doi ani. Știm că publicul lor e numeros și gălăgios, dar nu putem schimba nimic. Trebuie să ne adaptăm la ce avem" a declarat Simona Halep, potrivit Digi Sport.

"Echipa noastră a fost mereu puternică, am avut șanse mari de a câștiga orice meci. Atunci poate a contat și experiența. Acum suntem mai mature și cred că avem o șansă în plus. Nimic nu e imposibil. Mergem cu mintea deschisă și cu încredere" a mai spus liderul echipei de Fed Cup a României.

"În ultimii ani suntem 6 în primele 100 și asta înseamnă mult pentru România. Echipa noastră este puternică. Toate suntem în formă. Eu m-am antrenat foarte bine și sunt încrezătoare că pot să fac treabă bună și să-mi câștig meciurile. În Fed Cup e dificil, e diferit și nu știi niciodată ce se va întâmpla. Am încredere că toate vom juca bine" a mai spus Halep.

Ce a spus Halep despre colaborarea cu Thierry van Cleemput

"A fost foarte bine, m-am antrenat bine. Am început colaborarea și o să lucrăm împreună. Sper să fie bine. E ceva nou, ceva diferit și nu o să fie ușor, dar am încredere că o să fie bine. Modul de antrenament este un pic diferit, personalitatea lui e puțin diferită, dar e o nouă provocare pentru mine și vom vedea cum o să fac față", a declarat Simona Halep.

Confruntarea dintre Cehia și România se va disputa pe hard, în perioada 9-10 februarie, într-o arenă de 9.779 de locuri din Ostrava. Meciurile vor fi transmise LiveText pe HotNews.ro.

Cum arată cele două echipe:

România: Simona HALEP (3 WTA/386 la dublu), Mihaela BUZĂRNESCU (29 WTA/ 27 la dublu), Irina-Camelia BEGU (75 WTA/ 35 la dublu), Ana BOGDAN (105 WTA/ 360 la dublu) și Monica NICULESCU (106 WTA/ 51 la dublu). Căpitan nejucător: Florin Segărceanu.

Cehia: Karolina PLISKOVA (5 WTA/ 214 la dublu), Katerina SINIAKOVA (44 WTA/ 1 la dublu), Marketa VONDROUSOVA (72 WTA/ 102 la dublu) și Barbora KREJCIKOVA (215 WTA/ 2 la dublu). Căpitan nejucător: Petr Pala.

Din echipa Cehiei lipsește Petra Kvitova (2 WTA), finalistă în acest an la Australian Open.

Cine este Cehia

Cehia este una din cele mai importante echipe din competiție, cu 11 titluri de campioană de-a lungul istoriei. Interesant este faptul că începând din 2011 cehoaiecele au câștigat șase titluri, ultimul în 2018.

Anii în care Cehia a câștigat FedCup: 1975, 1983, 1984, 1985, 1988, 2011, 2012, 2014, 2015, 2016, 2018.

Meciuri jucate în FedCup: 142 (107 victorii, 37 înfrângeri).

România și Cehia s-au întâlnit ultima dată în 2016, în sferturile competiției, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Atunci, victoria le-a revenit cehoaicelor cu 3-2 (meciul decisiv a fost cel de dublu).

Meciurile din sferturi:

Cehia - România
Franța - Belgia
Germania - Belarus
Australia - USA

*Echipele trecute primele vor fi gazdele meciurilor.

S-ar putea să te intereseze și:

Mihaela Buzărnescu, despre partida din FedCup: "Faptul că Petra nu vine e un avantaj pentru noi, dar trebuie să ne gândim doar la echipa noastră"




Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1948 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by