Perechea Irina Camelia Begu/Monica Niculescu (cap de serie numărul 2) s-a calificat în sferturile probei de dublu din cadrul turneului de categorie International de la Hua Hin (Thailanda).

HotNews.roFoto: Hotnews

Echipa română a trecut în două seturi de chinezoaicele Xinyu Jiang și Qianhui Tang, scor 7-5, 6-3. Partida a durat o oră și 25 de minute.

Pentru un loc în semifinale, Begu și Niculescu se vor duela cu perechea Kurumi Nara (Japonia)/Saisai Zheng (China).

Irina Begu și Monica Niculescu sunt calificate și în optimile probei de simplu de la Hua Hin. Luni, Begu a trecut de rusoaica Evgeniya Rodina (72 WTA), scor -2, 6-0, în timp ce Niculescu a eliminat-o pe Su-Wei Hsieh (Taiwan, 31 WTA), favorita numărul trei a competiţiei, scor 6-4, 7-6(2)