​Monica Niculescu (100 WTA) a obținut calificarea în optimile turneului de categorie International de la Hua Hin (Thailanda), după o victorie în două seturi cu Su-Wei Hsieh (Taiwan, 31 WTA), favorita numărul trei a competiției, scor 6-4, 7-6(2). În actul al doilea, la scorul de 5-4 pentru Hsieh, românca a salvat patru mingi de set.

Monica NiculescuFoto: shenzenopen.com

În primul set al întâlnirii dintre Niculescu și Hsieh s-au înregistrat nu mai puțin de șapte break-uri. Până la scorul de 3-3, niciuna dintre jucătoare nu reușise să-și facă serviciul. Su-Wei Hsieh a fost cea care a întrerupt serie break-urilor, preluând conducerea cu 4-3. Monica a egalat scorul pe tabelă după un game extrem de dificil, în care a salvat patru mingi de break. Jucătoarea noastră a reușit apoi break-ul decisiv (5-4) și a încheiat setul un game câștigat lejer pe propriul serviciu.

Setul al doilea a început cu câte un break de fiecare parte, însă a urmat apoi o serie de opt game-uri consecutive în care cele două jucătoare nu și-au mai cedat serviciul. La scorul de 5-4 pentru Hsieh, Niculescu a reușit să salveze patru mingi de set. Românca a făcut break-ul în game-ul următor, a condus cu 6-5 și a avut șansa de a pune capăt partidei pe propriul serviciu, însă jucătoarea din Taiwan a împins meciul la tie-break. Niculescu a avut nervii mai tari și a dominat autoritar tie-break-ul. A condus cu 6-0, dar s-a impus în cele din urmă cu 6-2. Partida a durat două ore și șase minute.

În optimi, Niculescu o va înfrunta pe Magda Linette (Polonia, 98 WTA), care a trecut de australianca Hon Priscilla (142 WTA), scor 6-1, 2-6, 6-2, după o oră și 43 de minute.

Grație victoriei obținute, Monica Niculescu și-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA.

Tot luni, Irina Begu s-a calificat în optimi după ce a învins-o categoric pe rusoaica Evgeniya Rodina (72 WTA), scor 6-2, 6-0.

Principalele două favorite de la Hua Hin sunt Garbine Muguruza (15 WTA) și Caroline Garcia (19 WTA).

Competiția de la Hua Hin (Thailanda) se desfășoară pe hard, în perioada 28 ianuarie - 3 februarie. Turneul este de categorie International și are premii totale de 250.000 de dolari. Campioana ediției de anul trecut este Timea Babos (Ungaria).

Ultimul punct al partidei Niculescu vs Hsieh:

Turul I, rezultatele înregistrate luni:

Mona Barthel (GER) - Fiona Ferro (FRA) 6-1, 1-6, 6-4

Shuai Peng (CHN) - Chloé Paquet (FRA) 6-2, 6-3

Dayana Yastremska (UKR/N.8) - Arantxa Rus (NED) 6-0, 6-3

Magda Linette (POL) - Priscilla Hon (AUS) 6-1, 2-6, 6-2

Ajla Tomljanovic (AUS/N.6) - Stefanie Vögele (SUI) 6-1, 7-6 (8/6)

Kateryna Kozlova (UKR) - Conny Perrin (SUI) 6-4, 3-6, 6-3

Irina Begu (ROU) - Evgeniya Rodina (RUS) 6-2, 6-0

Monica Niculescu (ROU) - Su-Wei Hsieh (TPE/N.3) 6-4, 7-6(6/2)