​Perechea Samantha Stosur/Shuai Zhang (Australia/China) a câştigat, vineri, proba de dublu feminin din cadrul primului grand slam al anului, Australian Open, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cele două sportive le-au învins în finală pe câştigătoarele de anul trecut, echipa Timea Babos/Kristina Mladenovic (Ungaria/Franţa), scor 6-3, 6-4. Babos şi Mladenovic au fost favorite 2 la ediţia din acest an.

Câştigătoarele au obţinut un premiu de 750.000 de dolari australieni, iar învinsele din finală 375.000 de dolari australieni.