​Marius Copil (60 ATP) s-a calificat în turul secund al competiției de la Melbourne după ce l-a învins în trei seturi pe spaniolul Marcel Granollers, scor 6-3, 6-4, 6-4. Aceasta este prima victorie a arădeanului după două luni și jumătate (trecea de Alexander Zverev în semifinale la Basel).

Marius CopilFoto: atpworldtour

Marius a închis cu un as partida care a durat o oră și 45 de minute. Cu un joc mult mai agresiv (39 de lovituri câștigătoare, cu 17 mai multe decât adversarul), Marius nu i-a oferit nicio șansă ibericului. Copil și-a valorificat foarte bine armele și, pe lângă cei 11 ași, a câștigat 89% dintre punctele jucate cu primul serviciu.

Marius conduce acum cu 2-0 în confruntările directe cu Granollers, după ce l-a învins pe spaniol și în 2014, la Madrid (6-3, 6-4).

În faza următoare a competiției, Marius îl va întâlni pe David Goffin (22 ATP), care vine după un adevărat tur de forță în fața lui Christian Garin (89 ATP). Belgianul a pierdut doar patru game-uri (6-0, 6-2, 6-2) în partida care a durat o oră și 28 de minute.

Pentru calificarea în turul secund, Marius va primi 105.000 de dolari australieni (75.000 de dolari americani) şi 45 de puncte ATP.

Statistica meciului Copil vs Granollers:

Ași: 11-10

Duble greșeli: 3-3

Lovituri câștigătoare: 39-22

Erori neforțate: 24-19

Puncte câștigate cu primul serviciu: 89% (47/53) - 76% (34/45)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 43% (15/35) - 42% (13/31)

Puncte de break salvate: 80% (4/5) - 0% (0/4)

Total puncte câștigate: 55% (91/164) - 45% (73/164)

Durata partidei: 1h 45 min.