De la ediția din 2018 de la Australian Open (unde a disputat finala) multe lucruri s-au schimbat în cariera Simonei Halep - a câștigat primul Grand Slam (pe zgura de la Paris), a fost diagnosticată cu hernie de disc și a întrerupt colaborarea cu Darren Cahill. Cu meciuri oficiale (în ultima jumătate de an) pe care le numeri pe degetele de la o mână, Halep abordează turneul de la Melbourne cu foarte multe în termobag. La polul opus se află Roger Federer: cu evoluții entuziasmante la Cupa Hopman, "Expresul de Basel" forțează bariera de 100 de turnee câștigate în incredibila-i carieră...

Australian Open 2019Foto: australianopen.com

De știut: La ediția din 2018, organizatorii au anunțat o asistență totală de 743.667 spectatori, acesta fiind un record în istoria competiției de la Melbourne.

Cu cine vor juca sportivii noștri în turul I de la Melbourne

Masculin:

Marius Copil (61 ATP) vs Marcel Granollers (110 ATP).

Feminin:

Simona Halep (1 WTA) vs Kaia Kanepi (70 WTA)

Mihaela Buzărnescu (25 WTA) vs Venus Williams (37 WTA)

Irina Begu (76 WTA) vs Andrea Petkovic (61 WTA)

Sorana Cîrstea (84 WTA) vs Rebeca Peterson (62 WTA)

Ana Bogdan (81 WTA) vs o jucătoare din calificări

Monica Niculescu (88 WTA) vs Ekaterina Alexandrova (72 WTA).

Cum ar putea arăta sferturile, dacă favoritele își respectă statutul:

Simona Halep - Karolina Pliskova

Angelique Kerber - Sloane Stephens

Caroline Wozniacki - Petra Kvitova

Naomi Osaka - Elina Svitolina

Traseul virtual al Simonei Halep:

Tur I: Kaia Kanepi

Tur II: Sofia Kenin

Tur III: Venus Williams / Mihaela Buzărnescu

Optimi: Serena Williams

Sferturi: Karolina Pliskova

Semifinale: Naomi Osaka / Elina Svitolina

Finală: Angelique Kerber / Caroline Wozniacki

Simona din 2018 vs Hernia de disc din 2019

În urmă cu an de zile, Simona Halep începea Australian Open oarecum din rolul "Cenușăresei" - era într-adevăr lider mondial, dar fără să-și găsească marea iubire (primul Grand Slam din carieră) și fără sponsor tehnic (tocmai se încheiase înțelegerea cu Adidas).

A făcut însă unul din cele mai bune turnee din carieră, cel puțin din punct de vedere al agresivității: și-a asumat riscuri, a reușit lovituri câștigătoare cât într-o jumătate de sezon și a mers mai departe în ciuda unei accidentări care i-a diminuat considerabil rezistența fizică. A salvat trei mingi de meci cu "spiridușul" Lauren Davis (după un meci de trei ore și 45 de minute) și alte două într-o semifinală epică cu Angelique Kerber (câștigată cu 9-7 în decisiv, după două ore și 20 de minute).

A avut la un moment dat în mână și finala cu Wozniacki (a condus cu 4-3 și urma la serviciu în decisiv), însă până la urmă Caroline a fost mai proaspătă din punct de vedere fizic, iar trofeul i-a revenit. A fost însă turneul care i-a arătat Simonei că este pe calea cea dreaptă. Roland Garros-ul de peste doar câteva luni l-a scos în cale pe Făt-Frumos (Grand Slam-ul care s-a lăsat atâta amar de vreme așteptat).

Lucrurile sunt mult schimbate însă în 2019. Sigur, Simona este tot lider mondial, însă unul care a disputat un singur meci oficial în ultimele luni de zile. A "sărit" peste ultimele turnee ale anului și peste Turneul Campioanelor și a uimit o lume întreagă atunci când a anunțat că are hernie de disc.

A refuzat operația, iar în ultima perioadă ne-a dat asigurări că totul este bine, că nu mai este sâcâită de dureri. Eliberată de presiunea câștigării unui Grand Slam, Simona vine însă la Melbourne fără un obiectiv precis (sigur nu e neapărat o surpriză în ceea ce o privește), fără miza meciurilor oficiale de luni întregi și fără Darren Cahill. Tocmai australianul care a reușit să potolească "demonii" din mintea Simonei și care a ajutat-o să devină prima în lume și campioană pe Chatrier, în inima Parisului.

La Sydney, Simo nu a arătat rău din punct de vedere fizic (desigur, nu ne putem face însă o idee clară după un singur meci), însă perioada de inactivitate și-a arătat din plin efectele (reflexe ușor întârziate în unele momente).

Va face Simona fața din punct de vedere fizic? Și daca o va face, atunci cum se va descurca fără cel care timp de patru ani a lucrat precum Sisif să îi șlefuiască calitățile?

Cine va reprezenta România pe tablorile principale de simplu:

Feminin:

Simona Halep (1 WTA)

Mihaela Buzărnescu (25)

Irina Begu (76)

Ana Bogdan (81)

Sorana Cîrstea (84)

Monica Niculescu (88)

Masculin:

Marius Copil (61 ATP).

Dublu:

*Mai multe detalii aici

Irina Begu / Mihaela Buzărnescu - capi de serie numărul 11

Raluca Olaru / Galina Voskoboeva

Monica Niculescu / Irina Bara

Ana Bogdan / Anastasia Rodionova

Sorana Cîrstea / Jelena Ostapenko

Horia Tecău / Jean-Julien Rojer

Marius Copil / Marton Fucsovics.

Ce ne așteaptă la ediția din 2019 - Noutăți, distracție, culoare, pasiune

2018 - Regele Federer, titlul de GS cu numărul 20, discursul, lacrimile

Australian Open - Drumul de la începuturi și până în ziua de azi

Prima ediție a Australian Open a avut loc în 1905, la "Warehouseman’s Cricket Ground" din St. Kilda Road, Melbourne.

Șapte orase au avut onoarea de a găzdui Australian Open

De la prima ediție (cea din 1905) și până în 2017, Australian Open și-a schimbat de șapte ori locația. Astfel, cinci orașe din Australia și două din Noua Zeelendă au găzduit întrecerea: Sydney, Adelaide, Brisbane, Perth, Christchurch (în 1906) și Hastings (în 1912). Melbourne este actuala gazdă a competiției. Din 1972, gazda a fost "Kooyong Lawn Tennis Club", din Melbourne. Succesul de care s-a bucurat in continuu competitia a dus la construirea unui nou complex - mai mare pentru a satisface cererea masiva de bilete. Astfel, a aparut "Melbourne Park" (fost "Flinders Park"), complex unde s-a jucat pentru prima data in 1988. De atunci, Australian Open nu si-a mai schimbat locul de desfasurare.

De la ediția din 1988, organizatorii anunță la aproape fiecare turneu un număr mai mare de spectatori și încasări mai importante.

Australian Open, Grand Slam-ul la care se ajungea foarte greu în trecut

Australian Open a fost la începuturi un turneu exclusivist prin prisma faptului că se ajungea foarte greu la Antipozi. În jurul anului 1920, călătoria cu vaporul din Europa se făcea în aproximativ 45 de zile. În aceste condiții, multi sportivi spuneau "pas" competiției. Pentru prima dată s-a ajuns cu avionul la AO în noiembrie 1946, fericiții acestui fapt fiind jucatorii echipei de Cupa Davis a SUA.

La editia din 1906 au luat parte doar zece jucatori

1906 rămâne anul în care Australian Open a avut cei mai puțini participanți. La întrecerile găzduite de Christchurch au luat parte doar zece jucători, din aceștia doar doi fiind australieni.

1969 - prima ediție la care au avut voie să participe și profesioniștii Australian Open

Grand Slam-ul cu cele mai apreciate arene

Competiția de la "Melbourne Park" dispune de unele din cele mai moderne arene din circuit, fiind turneul de Grand Slam cu cele mai multe stadioane acoperite. Astfel, australienii se pot laudă cu trei arene care pot fi acoperite (în funcție de vreme) în orice moment: Rod Laver Arena, Margaret Court Arena și Melbourne Arena.

În cadrul "Melbourne Park" există în total 43 de terenuri, dintre acestea 35 de hard, iar 8 de zgură (nu sunt folosite pe durata primului GS al anului).

ROD LAVER ARENA

Cea mai mare arenă de la AO, cu o capacitate care ajunge la 15.000 de locuri. Aici se vor disputa finalele. Inițial, arena a fost cunoscută sub numele "National Tennis Centre at Flinders Park". Începând din 1988 s-a numit simplu "Centre Court" (n.r. Arena Centrală), iar din 2000 și-a schimbat pentru ultima dată denumirea în "Rod Laver Arena", în onoarea fostului mare jucător australian de tenis Rod Laver (unul dintre cei mai mari din istoria sportului alb).

Arena a fost inaugurată pe 11 ianuarie 1988, iar în 1995 a fost renovată. Inițial, construcția a costat 94 de milioane de dolari. De-a lungul timpului însă, organizatorii au ajuns la un total de aproximativ 230 de milioane de dolari.

MELBOURNE ARENA

Este a doua arenă ca mărime de la Australian Open, cu o capacitate de 9646 de locuri. A fost inaugurată în 2000 și a costat aproximativ 65 de milioane de dolari. Are acoperiș retractiabil. Până anul trecut s-a numit "Hisense Arena", după numele sponsorului care a plătit către organizatorii de la AO.

MARGARET COURT ARENA

A treia arenă ca importanță de la Australian Open a fost inaugurată în 1988, renovată și mărită în 2014. Are o capacitate de 7.500 de locuri. A costat 336 de milioane de dolari australieni (după toate modificările). Arhitecti: "NH Architecture" și "Populous". S-a numit inițial "Show Court One", însă a fost redenumită în 2003, în onoarea fostei jucătoare australiene de tenis Margaret Court (are 24 de titluri de Grand Slam - utimul, câștigat în 1973).

Copiii de mingi

În total, la ediția din 2019 vor fi 360 de copii de mingi, aceștia fiind aleși dintr-un total de peste 2500 de aplicanți. Printre aceștia se numără 20 din Coreea de Sud, 6 din China, 10 din India și doi de la Roland Garros, din partea Federației Franceze de Tenis. Vârsta acestora este cuprinsă între 12 și 15 ani.

Oficialii de la AO 2019

Aproximativ 400 de oficiali se vor ocupa ca lucrurile să fie în regulă la ediția din 2019. Aici includem arbitrii de scaun, cei de linie și tot ceea ce ține de buna desfășurare a primului Grand Slam al anului.

Mingile de la Australian Open

După o lungă colaborare cu Wilson, Australian Open a făcut o schimbare începând cu ediția din 2019. Astfel, mingile oficiale de la primul Grand Slam al anului vor fi oferite de Dunlop. Regula schimbării mingilor rămâne aceeași: șase mingi folosite pentru cele cinci minute de încălzire, apoi șase mingi noi pentru următoarele șapte game-uri, moment după care acestea vor fi schimbate cu alte șase mingi noi la fiecare nouă game-uri disputate.

Biletele de la AO, la mare căutare indiferent de prețul acestora

Tichetele de la Australian Open au fost mereu la mare căutare, indiferent de prețul acestora. Spre exemplu, în prima zi de întreceri (n.r. 14 ianuarie) la cea mai scumpă categorie (Super Row) nu mai pot fi găsite bilete la prețul de $322 (sold out) pentru sesiunea de zi. Lucrurile nu stau altfel nici atunci când vine vorba de sesiunea de seară (nu mai există tichete la categoria Super Row, la prețul de $333).

Pe măsură ce se intră și mai mult în competiție, prețurile cresc. Astfel, pe 21 ianuarie (prima zi din a doua săptămână) cele mai scumpe tichete pot fi găsite la $366 (sesiunea de zi) și la $417 (sesiunea de seară). Nici acestea nu mai pot fi însă achiziționate, ele fiind deja vândute (sold out).

Ajungem pe 26 ianuarie, ziua în care va avea loc finala feminină de pe tabloul de simplu. Lucrurile sunt simple: nu mai există niciun bilet nevândut. De la cele de $604 și până la cele de $158 (cele mai ieftine), totul este SOLD OUT.

27 ianuarie este ziua în care unii vor urmări finala masculină de simplu din fața televizoarelor, iar alții de pe Rod Laver Arena. Dacă nu ați achiziționat până acum un tichet, atunci luați-vă deja gândul, sunt toate deja vândute.

De la cele de $895 și până la cele $315 totul este SOLD OUT. Acesta sunt însă prețuri valabile doar pentru Rod Laver Arena, pe celalalte stadioane tichetele fiind mai ieftine.

Margaret Court Arena (tichete cu prețuri între $86 și $152 în sesiunea de zi și între $71 și $127 în sesiunea de seară).

Melbourne Arena (între $121 și $111).

Prezentarea trofeelor

Trofeul din circuitul feminin de simplu se numește "Daphne Akhurst Memorial Cup". Numele vine de la Daphne Jessie Akhurst (22 aprilie 1903 - 9 ianuarie 1933), fostă jucătoare de tenis din Australia. A caștigat de cinci ori competiția de la Melbourne, în perioada 1925-1930. A ocupat locul trei în ierarhia mondială în 1928. A murit la doar 29 de ani, din cauza unei sarcini extrauterine și a fost incinerată.

Trofeul pe care îl va primi caștigătorul tabloului masculin de simplu se numește "Norman Brookes Challenge Cup". Numele vine de la fostul jucător australian de tenis Sir Norman Everard Brookes (14 noiembrie 1877 - 28 septembrie 1968). A fost numărul unu mondial în 1907, iar la Australian Open s-a impus în anul 1911. De asemenea, a triumfat de două ori și la Wimbledon: 1907 și 1914. A mai ocupat și funcția de președinte al Federației de Tenis din Australia.

Marele dușman de la Australian Open: Căldura

Caldura mare a făcut unele probleme la ultimele ediții, iar organizatorii au reguli stricte în legatură cu acest aspect. Astfel, dacă arbitrul de scaun consideră că este mult prea cald, atunci meciul ar putea fi întrerupt după încheierea game-ului sau a tie-break-ului (dacă în acel moment se dispută un tie-break).

Cea mai călduroasă ediție, în 2009

Ediția din 2009 de la Australian Open a fost cea mai călduroasă din istorie, cu o medie zilnică maximă de 34.7 grade Celsius.

Cea mai răcoroasă, în 1986

Cea mai răcoroasă ediție a fost cea din 1986, atunci când media zilnică a fost de 22,5 grade Celsius.

Cea mai ploioasă - 1963

Cea mai ploioasă zi din istoria Australian Open a fost 29 ianuarie 1963.

Locuri speciale pentru schimbarea scutecelor bebelusilor

Pe lângă multe alte facilitați, Australian Open oferă și locuri speciale unde mămicile pot schimba scutecele copiilor. Aceste încăperi se află lângă intrările 5, 6, 15 și 16.

Organizatorii: Publicul să se îmbrace cât mai colorat - Este Grand Slam-ul fericirii

Organizatorii au un ghid și în ceea ce privește îmbrăcămintea spectatorilor. Astfel, publicul este îndemnat să se îmbrace cât mai colorat, nefiind nicio restricție în acest sens. "Mai multe culori, mai multă bucurie". Oficialii spun că este indicat să existe pălării sau șepci (este foarte cald și există riscul de insolație) și încălțăminte (nu sunt acceptate persoanele fără încălțări).

Cum arată tablourile de concurs

La startul celor două tablouri de simplu (feminin și masculin) se vor afla 128 de sportivi, printre aceștia găsindu-se 16 jucători veniți din calificări (trei tururi) și opt wild-card-uri. La feminin vor fi 12 sportive din calificări și opt wild-card-uri.

La dublu vor fi 64 de perechi (șapte wild-card-uri la masculin și tot atâtea și la feminin).

Dublu mixt: 32 de perechi (8 wild-card-uri).

Scaun cu rotile: 8 sportivi, un wild-card

Campionii din 2018

Masculin: Roger Federer

Feminin: Caroline Wozniacki

Dublu masculin: Oliver Marach/Mate Pavic

Dublu feminin: Kristina Mladenovic/Timea Babos

Dublu mixt: Gabriela Dabrowski/Mate Pavic

Scaun cu rotile: Shingo Kunieda (Japonia - masculin), Diede De Groot (Olanda - feminin).

Diferența de fus orar - Meciuri mai mult noaptea

Turneul de la Australian Open este unul greu de urmărit la noi în țară, ținând cont de faptul că mare parte din meciuri au loc atunci cand în România este noapte. Atunci când, spre exemplu, la București este ora 08:31, la Melbourne este 17:31.

Turneul de Grand Slam care s-a disputat în mai multe anotimpuri

Spre deosebire de celelalte turnee de Grand Slam, Australian Open s-a disputat în aproape toate anotimpurile. De-a lungul timpului, competiția a avut loc, spre exemplu, în decembrie (1976), în martie (1920), în februarie, dar și în august (la ediția din 1923). Începând din 1987, Australian Open se dispută numai la început de an, în luna ianuarie.

Suprafata de joc: Plexicushion Prestige (hard)

Pe 30 mai 2007, organizatorii au anuntat ca "Plexicushion Prestige" este noua suprafață de joc de la Australian Open, înlocuind "Rebound Ace", suprafață care era folosită la "Melbourne Park" încă din 1988, de la deschiderea complexului.

"Plexicushion" este o marcă înregistrată a companiei Plexipave, fondată în Massachusetts, USA. Suprafața pe care se joacă la Australian Open este formată dintr-o combinație din latex, cauciuc și particule de plastic.

Conform producătorilor, "Plexicushion" oferă o mai mare stabilitate jucătorilor, indiferent de condițiile meteo (ex. căldură puternică sau umiditate excesivă), oferindu-le sportivilor o mai mare siguranță la deplasare. De asemenea, și numărul accidentărilor este mai mic decât la precedenta suprafață.

Australian Open este al doilea turneu de Grand Slam care se dispută pe suprafață hard. Spre deosebire însă de US Open (acolo unde suprafața a primit 5 din 5 la capitolul rapiditate), "Plexicushion Prestige" are 4/5 la categoria viteză.

Australian Open - De la iarbă și până la hard-ul din zilele noastre

La Australian Open, s-a jucat pe iarbă între 1905 și 1987, apoi pe "Rebound Ace" între 1988 și 2007, iar din 2008 și până în prezent meciurile se dispută pe "Plexicushion".

Reluările oficial - Hawk-eye

Organizatorii de la Australian Open anunță reluări dintre cele mai bune cu ajutorul sistemului hawk-eye. Tehnologia va fi prezentă pe toate terenurile pe care se va juca la primul Grand Slam al anului.

Sistemul este același: fiecare jucător are parte de trei reluări oficiale (dacă le greșește pe toate) și încă una dacă se va intra în tiebreak. Dacă jucătorul are dreptate atunci când cere o reluare oficială, atunci rămâne cu respectiva cerere valabilă cel puțin până la o nouă încercare.

Hawk-eye-ul va fi folosit în probele: simplu masculin, simplu feminin, dublu masculin, dublu feminin și dublu mixt.

Lista restaurantelor pe care le puteți găsi în complexul de la AO

Cine transmite Australian Open - În România, Eurosport

La fel ca și la edițiile precedente, în România turneul de la Melbourne va fi transmis de Eurosport. Pe lângă canalele existente în grila firmelor de cablu, Eurosport va pune la dispozitie și "Eurosport Player" - imagini de pe toate arenele în schimbul unui abonament lunar (aproximativ 300 de ore de transmisiuni în direct). Cele mai importante partide ale întrecerii (în special sportivii din România) vor fi LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

Sistemul de joc la Australian Open

Simplu masculin- cel mai bun din cinci seturi

Simplu feminin - cel mai bun din trei seturi.

Dublu masculin, dublu feminin - cel mai bun din trei seturi.

Dublu mixt - cel mai bun din trei seturi cu super tiebreak în decisiv.

Ceasul de la serviciu care nu mai tolerează trasul de timp

Organizatorii de la Australian Open anunță prezența unui ceas la serviciu, timpul pe care jucătorii îl primesc atunci când își pregătesc "la lansare" fiind mărit de la 20 la 25 de secunde.

Închiderea acoperișului

Australian Open deține trei arene care au acoperiș retractabil - Rod Laver Arena, Margaret Court Arena și Melbourne Arena. Decizia ca acoperișul să fie tras (din cauza ploii sau a temperaturilor ridicate) va fi luată de arbitrul turneului. Dacă un meci începe cu acoperișul închis, atunci el așa va rămâne pe durata întregii partide.

Lista obiectelor interzise în complexul de la "Melbourne Park"

Există o listă publicată de organizatori cu lucrurile cu care nu ai voie să intri în cadrul complexului de la "Melbourne Park". Printre acestea, se numără: animalele (cu excepția celor de pază), mingi de plajă și alte dispozitive de plajă, biciclete, scutere, skateboard-uri, patine, trepiede, camere video, băuturi și produse alimentare gen cutii de conserve, scaune, baloane cu heliu, instrumente muzicale sau echipamente de amplificare, orice dispozitive de sticlă, spectatorii nu vor avea voie să distribuie/ transmită celor din exterior evoluția scorului în timp real, încercând astfel să fie împiedicate anumite fraude la pariuri, dispozitive laser, etc.

Premii tot mai mari de la an la an

Organizatorii turneului Australian Open au anunţat majorarea premiilor oferite în 2019 cu 14% faţă de ediţia din 2018, valoarea totală urmând să se ridice la 62,5 milioane de dolari australieni (43,95 milioane de dolari americani).

Principalele măriri s-au făcut în ceea ce priveşte premiile acordate în primele tururi, astfel că jucătorii care se califică pe tabloul principal vor primi pentru turul I în 2019 suma de 75.000 de dolari australieni.

Conform organizatorilor, câştigătorii probelor de simplu la masculin şi feminin vor încasa câte 4,1 milioane dolari australieni fiecare.

Cât primesc în prezent câștigătorii de Grand Slam în prezent:

*Sigur, sumele ar putea suferi modificări pe durata lui 2019.

Australian Open 2019 - 2,52 milioane de euro

Roland Garros 2018 - 2,2 milioane de euro

Wimbledon 2018 - 2,53 milioane de euro

US Open 2018 - 3,25 milioane de euro.

Distribuția banilor la AO 2019

Tablourile de simplu

Tablourile de dublu

* premii valabile per echipă

Banii din calificări

Banii de la dublu mixt

*premii valabile per echipă

Evoluția premiilor de la Australian Open începând din 2001

2001 - $ 13,857,625

2002 - $ 16,500,000

2003 - $ 18,180,000

2004 - $ 19,000,000

2005 - $ 19,100,000

2006 - $ 19,300,000

2007 - $ 20,000,000

2008 - $ 20,600,000

2009 - $ 23,140,000

2010 - $ 24,094,000

2011 - $ 25,005,635

2012 - $ 26,000,000

2013 - $ 30,000,000

2014 - $ 33,000,000

2015 - $ 40,000,000

2016 - $ 44,000,000

2017 -$ 50,000,000

2018 - $ 55,000,000

2019 - $ 62,500,000.

Punctele pe care le primesc jucătorii la AO 2019

Feminin:

Turul I - 70 de puncte

Turul II - 130

Turul III - 240

Sferturi - 430

Semifinale - 780

Finalistă - 1300

Câștigătoare - 2000

Masculin:

Turul I - 45

Turul II - 90

Turul III - 180

Sferturi - 360

Semifinale - 720

Finalist - 1200

Câștigător - 2000.

Capii de serie

Novak Djokovic este principalul favorit la câștigarea AO, sârbul având de apărat doar 180 de puncte. Urmează pe lista favoriților Rafael Nadal (360 de puncte de apărat), Roger Federer (2000, campionul en-titre), Alexander Zverev (90) și Kevin Anderson (10).

Primii zece favoriți

1 Novak Djokovic (180 de puncte de apărat)

2 Rafael Nadal (360)

3 Roger Federer (2000)

4 Alexander Zverev (90)

5 Kevin Anderson (10)

6 Marin Cilic (1200)

7 Dominic Thiem (180)

8 Kei Nishikori (0)

9 John Isner (45)

10 Karen Khachanov (45).

La feminin, Simona Halep este în capul listei, ea având de apărat cele 1300 de puncte pe care le-a primit în 2018 pentru finala disputată la Melbourne. Urmează pe lista capilor de serie Angelique Kerber (780 de puncte de apărat), Caroline Wozniacki (2000, campioana en-titre), Naomi Osaka (240) și Sloane Stephens (10).

Primele zece favorite:

1 Simona Halep (1300)

2 Angelique Kerber (780)

3 Caroline Wozniacki (2000)

4 Naomi Osaka (240)

5 Sloane Stephens (10)

6 Elina Svitolina (430)

7 Karolina Pliskova (430)

8 Petra Kvitova (10)

9 Kiki Bertens (130)

10 Daria Kasatkina (70).

Cine a primit wild-card-uri

Masculin:

Alex Bolt, James Duckworth, Jason Kubler, Li Zhe, Marc Polmans, Alexei Popyrin, Jack Sock și Jo-Wilfried Tsonga.

Feminin:

Destanee Aiava, Kimberly Birrell, Clara Burel, Zoe Hives, Priscilla Hon, Whitney Osuigwe, Peng Shuai și Ellen Perez.

Clasament protejat

Masculin: Steve Darcis, Andy Murray, Janko Tipsarevic

Feminin: Timea Bacszinsky, Bethanie Mattek-Sands, Laura Siegemund.

Absențe importante

Juan Martin del Potro - înlocuit de Pedro Sousa

Richard Gasquet - înlocuit de Ugo Humbert

Jozef Kovalik - înlocuit de Michel Mmoh

Vasek Pospisil - înlocuit de Guillermo Garcia Lopez.

Recorduri la Australian Open de-a lungul timpului

  • Jucătorul cu cele mai multe titluri până în 1969: Roy Emerson (Australia) - 6. După 1969 - Novak Djokovic 6 (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016), Roger Federer 6 (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018).
  • Jucătorul cu cele mai multe titluri consecutive până în 1969: Roy Emerson - 5. După 1969 - Novak Djokovic: 3 (2011, 2012, 2013).
  • Jucătorul cu cele mai multe titluri la dublu: Până în 1969 - Adrian Quist - 10. După 1969, Bob și Mike Bryan - 6 (2006, 2007, 2009, 2010, 2011, 2013).
  • Jucătorul cu cele mai multe titluri consecutive la dublu înainte de 1969: Adrian Quist - 10. După 1969: Bob și Mike Bryan: 3 (2009, 2010 și 2011).
  • Jucătoarea cu cele mai multe titluri înainte de 1969: Margaret Court - 7. După 1969: Serena Williams - 7 (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2016).
  • Jucătoarea cu cele mai multe titluri consecutive înainte de 1969: Margaret Court si Evonne Goolagong Cawley (cu câte 3). După 1969: Steffi Graf (1988, 1989, 1990), Monica Seles (1991, 1992, 1993) și Martina Hingis (1997, 1998, 1999).
  • Jucătoarea cu cele mai multe titluri la dublu înainte de 1969: Thelma Coyne Long - 12. După 1969: Martina Navratilova - 8.
  • Jucătoarea cu cele mai multe titluri consecutive la dublu înainte de 1969: Thelma Coyne Long și Nancye Wynne Bolton, ambele cu câte 5. După 1969: Martina Navratilova și Pam Shriver (ambele cu câte 7).
  • Cel mai tânăr câștigător în proba de simplu: Ken Rosewall: 18 ani și două luni (s-a impus în 1953).
  • Cel mai tânăr castigator in proba de dublu masculin: Lew Hoad: 18 ani si doua luni (1953).
  • Cea mai tânără câștigătoare în proba de simplu: Martina Hingis: 16 ani și 4 luni (1997).
  • Cel mai bătrân câștigător în proba de simplu: Ken Rosewall: 37 de ani și 8 luni (1972).
  • Cel mai bătrân câștigător în proba de dublu: Norman Brookes: 46 de ani și două luni (1924).
  • Cea mai bătrâna câștigătoare la simplu: Thelma Coyne Long: 35 de ani și 8 luni (1954).
  • Cea mai bătrână câștigătoare la dublu: Thelma Coyne Long: 37 de ani și 7 luni (1956).
  • Cel mai bătrân câștigător în proba de dublu mixt: Horace Rice: 52 de ani (1923).
  • Cea mai bătrână câștigătoare în proba de dublu mixt: Martina Navratilova: 46 de ani și 3 luni (2003).

Lista celor mai importanți sponsori de la AO 2019

Marii campioni de la AO

Imagini memorabile de la ediția din 2018

Lista tuturor câștigătorilor de la Australian Open (tabloul masculin de simplu), plus pe cine au învins ei în finală:

2018 Roger Federer (SUI) Marin Cilic (CRO) 6-2, 6-7(5), 6-3, 3-6, 6-1

2017 Roger Federer (SUI) Rafael Nadal (ESP) 6-4 3-6 6-1 3-6 6-3

2016 Novak Djokovic (SRB) Andy Murray (GBR) 6-1 7-5 7-6(3)

2015 Novak Djokovic (SRB) Andy Murray (GBR) 7-6(5) 6-7(4) 6-3 6-0

2014 Stan Wawrinka (SUI) Rafael Nadal (ESP) 6-3 6-2 3-6 6-3

2013 Novak Djokovic (SRB) Andy Murray (GBR) 6-7(2) 7-6(3) 6-3 6-2

2012 Novak Djokovic (SRB) Rafael Nadal (ESP) 5-7 6-4 6-2 6-7(5) 7-5

2011 Novak Djokovic (SRB) Andy Murray (GBR) 6-4 6-2 6-3

2010 Roger Federer (SUI) Andy Murray (GBR) 6-3 6-4 7-6(11)

2009 Rafael Nadal (ESP) Roger Federer (SUI) 7-5 3-6 7-6(3) 3-6 6-2

2008 Novak Djokovic (SRB) Jo-Wilfried Tsonga (FRA) 4-6 6-4 6-3 7-6(2)

2007 Roger Federer (SUI) Fernando Gonzalez (CHI) 7-6(2) 6-4 6-4

2006 Roger Federer (SUI) Marcos Baghdatis (CYP) 5-7 7-5 6-0 6-2

2005 Marat Safin (RUS) Lleyton Hewitt 1-6 6-3 6-4 6-4

2004 Roger Federer (SUI) Marat Safin (RUS) 7-6(3) 6-4 6-2

2003 Andre Agassi (USA) Rainer Schuettler (GER) 6-2 6-2 6-1

2002 Thomas Johansson (SWE) Marat Safin (RUS) 3-6 6-4 6-4 7-6(4)

2001 Andre Agassi (USA) Arnaud Clement (FRA) 6-4 6-2 6-2

2000 Andre Agassi (USA) Yevgeny Kafelnikov (RUS) 3-6 6-3 6-2 6-4

1999 Yevgeny Kafelnikov (RUS) Thomas Enqvist (SWE) 4-6 6-0 6-3 7-6(1)

1998 Petr Korda (CZE) Marcelo Rios (CHI) 6-2 6-2 6-2

1997 Pete Sampras (USA) Carlos Moya (ESP) 6-2 6-3 6-3

1996 Boris Becker (GER) Michael Chang (USA) 6-2 6-4 2-6 6-2

1995 Andre Agassi (USA) Pete Sampras (USA) 4-6 6-1 7-6(6) 6-4

1994 Pete Sampras (USA) Todd Martin (USA) 7-6(4) 6-4 6-4

1993 Jim Courier (USA) Stefan Edberg (SWE) 6-2 6-1 2-6 7-5

1992 Jim Courier (USA) Stefan Edberg (SWE) 6-3 3-6 6-4 6-2

1991 Boris Becker (GER) Ivan Lendl (TCH) 1-6 6-4 6-4 6-4

1990 Ivan Lendl (TCH) Stefan Edberg (SWE) 4-6 7-6(3) 5-2 ret.

1989 Ivan Lendl (TCH) Miloslav Mecir (TCH) 6-2 6-2 6-2

1988 Mats Wilander (SWE) Pat Cash 6-3 6-7(3) 3-6 6-1 8-6

1987 Stefan Edberg (SWE) Pat Cash 6-3 6-4 3-6 5-7 6-3

1986 Nu s-a disputat

1985 Stefan Edberg (SWE) Mats Wilander (SWE) 6-4 6-3 6-3

1984 Mats Wilander (SWE) Kevin Curren (RSA) 6-7(5) 6-4 7-6(3) 6-2

1983 Mats Wilander (SWE) Ivan Lendl (TCH) 6-1 6-4 6-4

1982 Johan Kriek (USA) Steve Denton (USA) 6-3 6-3 6-2

1981 Johan Kriek (RSA) Steve Denton (USA) 6-2 7-6 6-7 6-4

1980 Brian Teacher (USA) Kim Warwick 7-5 7-6 6-3

1979 Guillermo Vilas (ARG) John Sadri (USA) 7-6 6-3 6-2

1978 Guillermo Vilas (ARG) John Marks 6-4 6-4 3-6 6-3

1977 Roscoe Tanner (USA) Guillermo Vilas (ARG) 6-3 6-3 6-3

1977 Vitas Gerulaitis (USA) John Lloyd (GBR) 6-3 7-6 5-7 3-6 6-2

1976 Mark Edmondson John Newcombe 6-7 6-3 7-6 6-1

1975 John Newcombe Jimmy Connors (USA) 7-5 3-6 6-4 7-6

1974 Jimmy Connors (USA) Phil Dent 7-6 6-4 4-6 6-3

1973 John Newcombe Onny Parun (NZL) 6-3 6-7 7-5 6-1

1972 Ken Rosewall Mal Anderson 7-6 6-3 7-5

1971 Ken Rosewall Arthur Ashe (USA) 6-1 7-5 6-3

1970 Arthur Ashe (USA) Dick Crealy 6-4 9-7 6-2

1969 Rod Laver Andres Gimeno (ESP) 6-3 6-4 7-5

1968 Bill Bowrey Juan Gisbert (ESP) 7-5 2-6 9-7 6-4

1967 Roy Emerson Arthur Ashe (USA) 6-4 6-1 6-4

1966 Roy Emerson Arthur Ashe (USA) 6-4 6-8 6-2 6-3

1965 Roy Emerson Fred Stolle 7-9 2-6 6-4 7-5 6-1

1964 Roy Emerson Fred Stolle 6-3 6-4 6-2

1963 Roy Emerson Ken Fletcher 6-3 6-3 6-1

1962 Rod Laver Roy Emerson 8-6 0-6 6-4 6-4

1961 Roy Emerson Rod Laver 1-6 6-3 7-5 6-4

1960 Rod Laver Neale Fraser 5-7 3-6 6-3 8-6 8-6

1959 Alex Olmedo (USA) Neale Fraser 6-1 6-2 3-6 6-3

1958 Ashley Cooper Mal Anderson 7-5 6-3 6-4

1957 Ashley Cooper Neale Fraser 6-3 9-11 6-4 6-2

1956 Lew Hoad Ken Rosewall 6-4 3-6 6-4 7-5

1955 Ken Rosewall Lew Hoad 9-7 6-4 6-4

1954 Mervyn Rose Rex Hartwig 6-2 0-6 6-4 6-2

1953 Ken Rosewall Mervyn Rose 6-0 6-3 6-4

1952 Ken McGregor Frank Sedgman 7-5 12-10 2-6 6-2

1951 Dick Savitt (USA) Ken McGregor 6-3 2-6 6-3 6-1

1950 Frank Sedgman Ken McGregor 6-3 6-4 4-6 6-1

1949 Frank Sedgman John Bromwich 6-3 6-2 6-2

1948 Adrian Quist John Bromwich 6-4 3-6 6-3 2-6 6-3

1947 Dinny Pails John Bromwich 4-6 6-4 3-6 7-5 8-6

1946 John Bromwich Dinny Pails 5-7 6-3 7-5 3-6 6-2

Intre 1941-1945 nu s-a disputat

1940 Adrian Quist Jack Crawford 6-3 6-1 6-2

1939 John Bromwich Adrian Quist 6-4 6-1 6-3

1938 Donald Budge (USA) John Bromwich 6-4 6-2 6-1

1937 Vivian McGrath John Bromwich 6-3 1-6 6-0 2-6 6-1

1936 Adrian Quist Jack Crawford 6-2 6-3 4-6 3-6 9-7

1935 Jack Crawford Fred Perry (GBR) 2-6 6-4 6-4 6-4

1934 Fred Perry (GBR) Jack Crawford 6-3 7-5 6-1

1933 Jack Crawford Keith Gledhill (USA) 2-6 7-5 6-3 6-2

1932 Jack Crawford Harry Hopman 4-6 6-3 3-6 6-3 6-1

1931 Jack Crawford Harry Hopman 6-4 6-2 2-6 6-1

1930 Edgar Moon Harry Hopman 6-3 6-1 6-3

1929 Colin Gregory (GBR) Richard Schlesinger 6-2 6-2 5-7 7-5

1928 Jean Borotra (FRA) Jack Cummings 6-4 6-1 4-6 5-7 6-3

1927 Gerald Patterson John Hawkes 3-6 6-4 3-6 18-16 6-3

1926 John Hawkes Jim Willard 6-1 6-3 6-1

1925 James Anderson Gerald Patterson 11-9 2-6 6-2 6-3

1924 James Anderson Richard Schlesinger 6-3 6-4 3-6 5-7 6-3

1923 Pat O’Hara Wood Cuthbert St. John 6-1 6-1 6-3

1922 James Anderson Gerald Patterson 6-0 3-6 3-6 6-3 6-2

1921 Rhys Gemmell Alf Hedeman 7-5 6-1 6-4

1920 Pat O’Hara Wood Ron Thomas 6-3 4-6 6-8 6-1 6-3

1919 Algernon Kingscote (GBR) Dr. Eric Pockley 6-4 6-0 6-3

Intre 1916-1918 nu s-a disputat

1915 Gordon Lowe (GBR) Horace Rice 4-6 6-1 6-1 6-4

1914 Arthur O’Hara Wood Gerald Patterson 6-4 6-3 5-7 6-1

1913 Ernie Parker Harry Parker (NZL) 2-6 6-1 6-3 6-2

1912 James Parke (GBR) Alfred Beamish (GBR) 3-6 6-3 1-6 6-1 7-5

1911 Norman Brookes Horace Rice 6-1 6-2 6-3

1910 Rodney Heath Horace Rice 6-4 6-3 6-2

1909 Tony Wilding (NZL) Ernie Parker 6-1 7-5 6-2

1908 Fred Alexander (USA) Alfred Dunlop 3-6 3-6 6-0 6-2 6-3

1907 Horace Rice Harry Parker (NZL) 6-3 6-4 6-4

1906 Tony Wilding (NZL) Francis Fisher (NZL) 6-0 6-4 6-4

1905 Rodney Heath Dr. Arthur Curtis 4-6 6-3 6-4 6-4.

Lista tuturor câștigătoarelor de la Australian Open:

2018 Caroline Wozniakic (DEN) Simona Halep (ROU) 7-6(2), 3-6, 6-4

2017 Serena Williams (USA) Venus Williams (USA) 6-4 6-4

2016 Angelique Kerber (GER) Serena Williams (USA) 6-4 3-6 6-4

2015 Serena Williams (USA) Maria Sharapova (RUS) 6-3 7-6(5)

2014 Li Na (CHN) Dominika Cibulkova (SVK) 7-6(3) 6-0

2013 Victoria Azarenka (BLR) Li Na (CHN) 4-6 6-4 6-3

2012 Victoria Azarenka (BLR) Maria Sharapova (RUS) 6-3 6-0

2011 Kim Clijsters (BEL) Li Na (CHN) 3-6 6-3 6-3

2010 Serena Williams (USA) Justine Henin (BEL) 6-4 3-6 6-2

2009 Serena Williams (USA) Dinara Safina (RUS) 6-0 6-3

2008 Maria Sharapova (RUS) Ana Ivanovic (SRB) 7-5 6-3

2007 Serena Williams (USA) Maria Sharapova (RUS) 6-1 6-2

2006 Amelie Mauresmo (FRA) Justine Henin-Hardenne (BEL) 6-1 2-0 ret.

2005 Serena Williams (USA) Lindsay Davenport (USA) 2-6 6-3 6-0

2004 Justine Henin-Hardenne (BEL) Kim Clijsters (BEL) 6-3 4-6 6-3

2003 Serena Williams (USA) Venus Williams (USA) 7-6(4) 3-6 6-4

2002 Jennifer Capriati (USA) Martina Hingis (SUI) 4-6 7-6(7) 6-2

2001 Jennifer Capriati (USA) Martina Hingis (SUI) 6-4 6-3

2000 Lindsay Davenport (USA) Martina Hingis (SUI) 6-1 7-5

1999 Martina Hingis (SUI) Amelie Mauresmo (FRA) 6-2 6-3

1998 Martina Hingis (SUI) Conchita Martinez (ESP) 6-3 6-3

1997 Martina Hingis (SUI) Mary Pierce (FRA) 6-2 6-2

1996 Monica Seles (USA) Anke Huber (GER) 6-4 6-1

1995 Mary Pierce (FRA) Arantxa Sanchez Vicario (ESP) 6-3 6-2

1994 Steffi Graf (GER) Arantxa Sanchez Vicario (ESP) 6-0 6-2

1993 Monica Seles (YUG) Steffi Graf (GER) 4-6 6-3 6-2

1992 Monica Seles (YUG) Mary Joe Fernandez (USA) 6-2 6-3

1991 Monica Seles (YUG) Jana Novotna (TCH) 5-7 6-3 6-1

1990 Steffi Graf (GER) Mary Joe Fernandez (USA) 6-3 6-4

1989 Steffi Graf (FRG) Helena Sukova (TCH) 6-4 6-4

1988 Steffi Graf (FRG) Chris Evert (USA) 6-1 7-6(3)

1987 Hana Mandlikova (TCH) Martina Navratilova (USA) 7-5 7-6(1)

1986 Nu s-a disputat

1985 Martina Navratilova (USA) Chris Evert-Lloyd (USA) 6-2 4-6 6-2

1984 Chris Evert-Lloyd (USA) Helena Sukova (TCH) 6-7(4) 6-1 6-3

1983 Martina Navratilova (USA) Kathy Jordan (USA) 6-2 7-6(5)

1982 Chris Evert-Lloyd (USA) Martina Navratilova (USA) 6-3 2-6 6-3

1981 Martina Navratilova (USA) Chris Evert-Lloyd (USA) 6-7(4) 6-4 7-5

1980 Hana Mandlikova (TCH) Wendy Turnbull 6-0 7-5

1979 Barbara Jordan (USA) Sharon Walsh (USA) 6-3 6-3

1978 Chris O’Neil Betsy Nagelsen (USA) 6-3 7-6

1977 Evonne Goolagong Cawley Helen Cawley 6-3 6-0

1977 Kerry Reid (Melville) Dianne Fromholtz 7-5 6-2

1976 Evonne Goolagong Cawley Renata Tomanova (TCH) 6-2 6-2

1975 Evonne Goolagong Martina Navratilova (TCH) 6-3 6-2

1974 Evonne Goolagong Chris Evert (USA) 7-6 4-6 6-0

1973 Margaret Court Evonne Goolagong 6-4 7-5

1972 Virginia Wade (GBR) Evonne Goolagong 6-4 6-4

1971 Margaret Court Evonne Goolagong 2-6 7-6 7-5

1970 Margaret Court Kerry Melville 6-3 6-1

1969 Margaret Court (Smith) Billie Jean King (USA) 6-4 6-1

1968 Billie Jean King (USA) Margaret (Smith) Court 6-1 6-2

1967 Nancy Richey (USA) Lesley Turner 6-1 6-4

1966 Margaret Smith Nancy Richey (USA) w/o

1965 Margaret Smith Maria Bueno (BRA) 5-7 6-4 5-2 ret.

1964 Margaret Smith Lesley Turner 6-3 6-2

1963 Margaret Smith Jan Lehane 6-2 6-2

1962 Margaret Smith Jan Lehane 6-0 6-2

1961 Margaret Smith Jan Lehane 6-1 6-4

1960 Margaret Smith Jan Lehane 7-5 6-2

1959 Mary Reitano (Carter) Renee Schuurman (RSA) 6-2 6-3

1958 Angela Mortimer (GBR) Lorraine Coghlan 6-3 6-4

1957 Shirley Fry (USA) Althea Gibson (USA) 6-3 6-3

1956 Mary Carter Thelma Long 3-6 6-2 9-7

1955 Beryl Penrose Thelma Long 6-4 6-3

1954 Thelma Long Jennifer Staley 6-3 6-4

1953 Maureen Connolly (USA) Julia Sampson (USA) 6-3 6-2

1952 Thelma Long Helen Angwin 6-2 6-3

1951 Nancye Bolton Thelma Long (Coyne) 6-1 7-5

1950 Louise Brough (USA) Doris Hart (USA) 6-4 3-6 6-4

1949 Doris Hart (USA) Nancye Bolton 6-3 6-4

1948 Nancye Bolton Marie Toomey 6-3 6-1

1947 Nancye Bolton Nell Hopman 6-3 6-2

1946 Nancye Bolton (Wynne) Joyce Fitch 6-4 6-4

1941 -1945 nu s-a disputat

1940 Nancye Wynne Thelma Coyne 5-7 6-4 6-0

1939 Emily Westacott Nell Hopman 6-1 6-2

1938 Dorothy Bundy (USA) Dorothy Stevenson 6-3 6-2

1937 Nancye Wynne Emily Westacott 6-3 5-7 6-4

1936 Joan Hartigan Nancye Wynne 6-4 6-4

1935 Dorothy Round (GBR) Nancy Lyle (GBR) 1-6 6-1 6-3

1934 Joan Hartigan Margaret Molesworth 6-1 6-4

1933 Joan Hartigan Coral Buttsworth 6-4 6-3

1932 Coral Buttsworth Katherine Le Mesurier 9-7 6-4

1931 Coral Buttsworth Marjorie Crawford 1-6 6-3 6-4

1930 Daphne Akhurst Sylvia Harper 10-8 2-6 7-5

1929 Daphne Akhurst Louise Bickerton 6-1 5-7 6-2

1928 Daphne Akhurst Esna Boyd 7-5 6-2

1927 Esna Boyd Sylvia (Lance) Harper 5-7 6-1 6-2

1926 Daphne Akhurst Esna Boyd 6-1 6-3

1925 Daphne Akhurst Esna Boyd 1-6 8-6 6-4

1924 Sylvia Lance Esna Boyd 6-3 3-6 8-6

1923 Margaret Molesworth Esna Boyd 6-1 7-5

1922 Margaret Molesworth Esna Boyd 6-3 10-8

Intre 1905 si 1921 nu s-au disputat meciuri pe tabloul feminin de simplu.