Marius Copil (61 ATP), singurul reprezentant al României pe tabloul masculin de simplu, se va duela cu Marcel Granollers (110 ATP) în primul tur al turneului de Grand Slam de la Australian Open, conform tragerii la sorți care a avut loc joi, la Melbourne. Roger Federer (favorit trei) și Rafael Nadal (favorit doi) se vor afla pe aceeași parte de tablou la Antipozi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Copil și Granollers s-au întâlnit o singură dată în circuitul ATP, în 2014, la Madrid, pe zgură, iar câștigător a fost Marius, scor 6-3, 6-4.

Dacă va trece de Marcel, Marius ar putea da în turul doi peste David Goffin, cap de serie numărul 21.

Cel mai interesant meci propus de tragerea la sorți pentru runda inaugurală pare a fi, cel puțin la prima vedere, cel dintre Kick Kyrgios și Milos Raonic.

Cu cine vor juca favoriții în turul I:

Novak Djokovic vs un jucător venit din calificări

Kei Nishikori vs un jucător venit din calificări

Alexander Zverev vs Aljaz Bedene

Dominic Thiem vs Benoit Paire

Marin Cilic vs Bernard Tomic

Roger Federer vs Denis Istomin

Kevin Anderson vs Adrian Mannarino

Rafael Nadal vs James Duckworth.

Cum ar putea arăta sferturile de finală dacă favoriții se vor impune:

Novak Djokovic - Kei Nishikori

Alexander Zverev - Dominic Thiem

Marin Cilic - Roger Federer

Kevin Anderson - Rafael Nadal

Meciuri interesante din runda inaugurală:

Milos Raonic - Nick Kyrgios

Grigor Dimitrov - Janko Tipsarevic

Roberto Bautista Agut - Andy Murray

Dominic Thiem - Benoit Paire

Stanislas Wawrinka - Ernests Gulbis

S-ar putea să te intereseze și:

Simona Halep, duel cu Kaia Kanepi în turul întâi (o reeditare a turului inaugural de la US Open 2018); Buzărnescu, duel de foc cu Venus Williams