Cuplul format din Irina Begu și Mihaela Buzărnescu a fost eliminat în sferturile probei de dublu al competiției de la Hobart. Româncele au fost învinse de perechea Anastasia Potapova/Dayana Yastremska, scor 6-4, 7-6(3). Meciul a durat o oră și 30 de minute.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru prezența în sferturi, Irina și Mihaela vor primi un cec în valoare de 910 dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA de dublu.

Monica Niculescu și Zhaoxuan Yang au invins echipa Raluca Olaru/Galina Voskoboeva și s-au calificat în semifinale, unde vor intalni echipa care va câștiga duelul Hao-Ching Chan/Latisha Chan vs Dalila Jakupovic/Sabrina Santamaria.

La simplu, Irina Begu o va întâlni pe rusoaica Anna Karolina Schmiedlova(77 WTA) în sferturi, joi, în jurul orei 10:30.

Turneul de la Hobart face parte din categoria International, se dispută în perioada 7-12 ianuarie 2019, are premii totale în valoare de $250.000, iar directorul competiției este Darren Sturgess. Ultimele campioane ale probei de dublu sunt Demi Schuurs și Elise Mertens (Olanda/Belgia).