Simona Halep spune că nu a avut dureri la spate în primul meci din 2019: "E un semn bun"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Miercuri, 9 ianuarie 2019, 10:07 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: Captura Twitter
​Simona Halep, locul I WTA, a declarat că nu a simţit dureri la spate în primul meci din 2019, pierdut în faţa australiencei Ashleigh Barty, dar a precizat că aşteaptă ziua de joi, pentru a vedea cum se simte, informează News.ro.

Simona Halep, revenire cu înfrângere în circuitul WTA (4-6, 4-6 cu Ashleigh Barty la Sydney) - Fără probleme cu spatele, dar cu o întârziere în execuții în unele momente

"Nu am avut dureri deloc, sunt fericită din acest punct de vedere, e un semn bun, mă recuperez acum şi o să văd cum mă trezesc mâine dimineaţă, pentru că e important. Mi-am asumat riscul de a-mi lua o pauză mai lungă pentru că aveam nevoie, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic, astfel că nu aveam aşteptări. Nu mă puteam aştepta să fiu la cel mai înalt nivel în acest moment, deoarece nu am jucat, dar tenisul meu e bun şi trebuie doar să cred mai mult în mine. E greu de spus în aceste condiţii, fără meciuri şi fără pregătire, că voi ajunge în fazele superioare ale Australian Open. Nu e uşor cu căldura, dar voi merge la Melbourne şi voi încerca să joc mai bine ca azi, apoi vom vedea", a declarat Halep, la conferinţa de presă.

Ea consideră că a avut o evoluţie bună în partida cu Ashleigh Barty, iar diferenţa s-a făcut la inspiraţie.

"A fost un meci bun după aproape patru luni de când am jucat o partidă întreagă, la US Open. Cred că am jucat un tenis la un nivel bun, dar nu am fost inspirată la câteva mingi importante. Ea a jucat bine, slice-ul ei a fost extraordinar azi, aşa că a meritat să câştige acest meci, dar şi eu am fost foarte aproape să câştig. Am avut multe şanse de a face break (n.r. - 11, din care a convertit două) şi de a lua avantaj, dar nu am putut. Simt că nu am ritm de joc încă. Ea a jucat bine, întotdeauna a făcut-o împotriva mea, astfel căt toate meciurile au fost foarte dificile, iar azi a fost un pic mai bună decât mine, pentru că are, poate, zece meciuri în plus faţă de mine şi a fost mai bine pregătită. Azi, condiţiile au fost dificile, vântul a fost supărător, nu am simţit mingea întotdeauna, dar aceste condiţii au fost pentru amândouă", a precizat liderul WTA.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-4, de australianca Ashleigh Barty, locul 15 WTA, în turul al doilea al Sydney International, turneu de categorie Premier. Halep a fost acceptată direct în această fază a competiţiei, disputând primul meci după o pauză de peste trei luni, cauzată de accidentarea suferită la spate.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1228 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Jocul nu-i merge (Miercuri, 9 ianuarie 2019, 11:37)

    Susufler0 [utilizator]

    dar in declaratii a devenit mult mai matura, mai echilibrata, mai consistenta.

    De fapt s-a vazut acest lucru de la interviul pe care l-a acordat la venirea in Australia !

    PS. Mie imi place noua Simona Halep ! :))
  • +1 (1 vot)    
    Succes (Miercuri, 9 ianuarie 2019, 13:54)

    sim18 [utilizator]

    Go, go, Simonike!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by