Simona Halep a povestit, într-un interviu pentru The Guardian, despre faptul că tot ceea ce a făcut în viaţă a fost pentru tenis, subliniind că peste zece ani îşi doreşte să aibă o familie, cu trei copii, informează News.ro.

Simona HalepFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

“Tot ce am făcut în viaţă, până acum, a fost doar pentru tenis. Nimic altceva nu a contat. Poate a fost prea mult, poate de asta am suferit. Dar acum nu mai am nicio presiune, mă simt mai uşoară, mai bine. Nu aş fi fost atât de relaxată dacă nu aş fi câştigat Roland Garros. Mi s-a luat o mare greutate de pe umeri", a spus Halep într-un interviu pentru Donald McRae de la Guardian.

Jurnalistul englez scris că jucătoarea de 27 de ani a evitat să fie mai deschisă cu presa, pe lângă faptul că e timidă, şi pentru că avea o obsesie să câştige un titlu de Grand Slam, lucru reuşit la Paris.

Halep şi-a petrecut primul Crăciun acasă în ultimii 10 ani. "M-am dedicat tenisului 100 la sută de atâţia ani. Acum am câştigat un Grand Slam şi am început să mă bucur din nou de viaţă. Îmi place să ies, să-mi fac noi prieteni. Sunt mai deschisă. Înainte eram foarte concentrată doar pe tenis".

Simona Halep mai spune că patru luni vrea să fie fără antrenor, pentru că vrea să se simtă relaxată. "Am experienţă şi de aceea am decis să nu am antrenor patru luni. Vreau să mă simt relaxată. Am avut o grămadă de presiune anul trecut din România, de la oamenii din jurul meu, pentru că nu se discuta decât de un Grand Slam. Evident, este doar sport, dar pentru mine era totul. De asta am suferit puţin", a afirmat sportiva.

Pentru Halep, cel mai greu moment din 2018 a fost finala de la Australian Open, când după meciul pierdut cu daneza Caroline Wozniacki a fost dusă la spital. "Nu am jucat un turneu aşa greu niciodată şi sper să nu mai am parte de aşa ceva. A fost un dezastru. Mama a fost speriată şi mi-a spus că niciodată nu trebuie să se mai întâmple aşa ceva. A fost un avertisment".

Ea a avut probleme la gleznă în primul tur şi a jucat două meciuri, înainte de a evolua cu Lauren Davis, într-un meci de trei ore şi 45 de minute. "A fost extraordinar. A jucat atât de bine şi a avut trei mingi de meci. Dar cred că eu mi-am dorit mai mult. A contat mult pentru că am fost puternică mental. Am putut stat atât mult timp pe teren", a spus Halep, care a vorbit şi despre semifinala cu Angelique Kerber şi finala cu daneza Wozniacki: "Ea este o mare luptătoare. Am fost mândră de acel turneu. Nici măcar nu m-am supărat că am pierdut la Caroline în finală. Am dat totul. Dar nu mai aveam energie. După finală, am terminat cu conferinţele de presă la 10 seara şi m-au dus la controlul antidoping. La 2.00 dimineaţa am plecat pentru că nu puteam oferi proba de urină, eram deshidratată. Mi-au luat sânge. La hotel am început să tremur şi m-au dus la spital. Mama a fost îngrijorată şi mi-a spus că în locul meu s-ar opri şi doar s-ar bucura de viaţă. A fost tare greu vreo trei luni. Am fost extenuată şi nu puteam să-mi revin în totalitate. Dar sunt mândră că mi-am depăşit limitele".

La finala de la Roland Garros câştigată în 2018, Halep şi-a amintit că tot la ceea ce a visat a devenit realitate. "Toată lumea pe care o iubeam era acolo şi când am ridicat trofeul şi s-a auzit imnul naţional, a fost cel mai bun moment. Am plâns pentru că a fost ceva imens. Poate va fi cel mai bun moment al meu ca sportiv. Dar să vedem. Poate în viitor va fi şi mai bine".

Halep a explicat cât de mult a ajutat-o Darren Cahill. "Oamenii din România nu prea cred în ei. Suntem talentaţi, dar nu avem încredere. Eu am fost norocoasă. Darren este australian şi complet diferit. M-a împins să fiu pozitivă. M-am schimbat mult".

În martie 2017, după ce a pierdut la Miami cu Johanna Konta, Cahill a plecat pentru că Halep a avut o atitudine prea negativă. "Am fost şocată. Darren a fost foarte supărat. Mi-a spus că nu vreau să mă schimb iar asta înseamnă că nu vreau să fiu mai bună. După câteva zile am început să merg la psiholog. Această doamnă [Alexis Castorri] m-a ajutat să mă înţeleg şi să-mi văd slăbiciunile. Darren a fost foarte mândri şi am început să muncim din nou împreună, pentru că el a început să creadă cu adevărat că vreau să fiu cea mai bună”.

Simona Halep nu crede că poate reuşi fără un antrenor la acest nivel şi speră să mai lucreze cu Cahill, "o persoană extraordinară".

Halep a povestit şi despre operaţia de micşorare a sânilor de la 18 ani. "Nu am fost deloc speriată. Familia mea era. Dar eu nu, pentru că ştiam că trebuie să o fac pentru tenis. Visul meu era doar să fiu cea mai bună. Aşa că am râs când m-am dus la doctor. Apoi am fost mai uşoară şi au dispărut problemele cu spatele. Deci a fost decizia bună. Am fost dedicată 100 la sută tenisului şi am făcut totul pentru tenis".

"Uneori plângeam pentru că nu voiam să merg pe teren deoarece eram prea timidă. Am fost foarte introvertită. Încă sunt. Dar acum sunt mai deschisă. Sunt mai bună şi pot fi mai naturală", s-a caracterizat sportiva din Constanţa.

Ea a mai spus că ajută noile talente ale tenisului din România, dar şi echipa feminină de hochei pe gheaţă.

Simona Halep este motivată pentru "noi ţinte", scrie The Guardian. "Sigur că nu sunt ca sportivi care au câştigat 10 sau 20 de titluri de Grand Slam.Dar venind din Constanţa, de nicăieri, şi devenind cea mai bună, este imens pentru România şi pentru mine. Acum mi-ar plăcea să fiu mai bună la Fed Cup, să visăm la titlu, şi la Jocurile Olimpice din 2020. Mai vreau un titlu de Grand Slam şi să termin iar pe primul lor. Dar nu pun presiune. Mai am câţiva ani de tenis şi apoi vreau să fiu mai bună în alte domenii. Peste 10 ani mi-ar plăcea să am trei copii, o familie minunată şi să fiu în afara tenisului - ştiind că am oferit totul".