Va fi un turneu pe echipe între 3 și 12 ianuarie, cu premii totale de 15 milioane de dolari SUA, cel mai bogat eveniment din istoria tenisului în afara celor patru turnee de Mare Șlem și are susținerea vedetelor ca Novak Djokovic și Roger Federer. Jucătorii vor avea șansa de a aduna 750 de puncte ATP, cu 30 mai multe decât într-o semifinală de Mare Șlem și ei vor fi selecționați din fiecare țară pe baza clasamentului ATP din septembrie, după US Open.

Roger FedererFoto: hopmancup.com

Vor participa 24 de echipe, repartizate în grupe de opt. Sydney va fi scena uneia dintre ele, odată cu Brisbane, iar pentru a treia grupă Perth pare a avea șanse mai mari decât Adelaide. Din grupe se vor califica opt echipe pentru faza eliminatorie care va desemna campionii. În fiecare echipă vor fi câte cinci jucători, care vor disputa două partide de simplu și una de dublu.

„Cu peste 100 de jucători din 24 de națiuni, Cupa ATP ne va ajuta să lansăm în Australia sezonul global de tenis”, a declarat Craig Tiley, șeful lui Tennis Australia. „Toți tenismenii vor să joace în prima săptămână, de aceea susțin evenimentul”. Iar Roger Federer îl vede ca o lovitură de începere a sezonului de vară „de jos, din Australia”.

Totuși, programarea evenimentului aduce mai multe întrebări decât răspunsuri, întrucât restul sezonului din vara australă rămâne incert. În special viitorul Cupei Hoffman pare în pericol, deoarece e greu de presupus că va mai atrage jucători de elită din cauza suprapunerii finalului cu startul Cupei ATP. Brisbane va organiza grupa ATP în paralel cu turneul WTA existent, iar Sydney va muta turneul fetelor între 13 și 19 ianuarie pentru a evita suprapunerea.

Astfel, turneul WTA Sydney International va rămâne tot în săptămâna premergătoare primului turneu de Mare Șlem de la Melbourne Park. Tiley a negat posibilitatea ca Melbourne să fie implicat în Cupa ATP. Se pare că Perth sau Adelaide vor primi un turneu masculin în ianuarie în cazul că nu li se va repartiza o grupă a Cupei ATP.