​ATP a anunţat, vineri, lista scurtă a oraşelor care candidează pentru găzduirea Turneului Campionilor în perioada 2021-2025: Londra, Manchester, Singapore, Tokyo, Torino, informează News.ro.

Posibilele gazde ale Turneului CampionilorFoto: atpworldtour.com

Procesul de depunere a candidaturilor a început în luna august, iar de atunci peste 40 de oraşe şi-au arătat interesul pentru a găzdui turneul de final de sezon.

“În faza finală a procesului de alegere a gazdei Turneului Campionilor, ATP va vizita oraşele candidate pentru a le analiza viziunea pentru Turneul Campionilor, iar decizia va fi anunţată nu înainte de martie 2019”, se arată pe site-ul atpworldtour.com.

Prima ediţie a Turneului Campionilor a fost găzduită de Tokyo, în 1970. De atunci, turneul s-a desfăşurat în mai multe oraşe importante din lume. Din 2009, Turneul Campionilor este găzduit de Londra, care va organiza turneul până în 2020.