​Șase jucătoare din România au fost acceptate direct pe tabloul principal de la Australian Open, totul fiind stabilit pe baza clasamentului WTA dat publicității în cursul zilei de luni. Simona Halep (1 WTA), Mihaela Buzărnescu (24 WTA), Irina-Camelia Begu (67 WTA), Ana Bogdan (76 WTA), Sorana Cîrstea (85 WTA) și Monica Niculescu (100 WTA) fiind sigure de prezența la AO, ediția din 2019.

Australian Open, logoFoto: australianopen.com

Singura cu ceva emoții a fost Monica Niculescu, însă linia a fost după locul 102 mondial, ocupat în prezent de Coco Vandeweghe.

Dintre primele o sută de jucătoare, singura care nu s-a înscris este Agnieszka Radwanska (74 WTA), retrasă din activitate între timp.

Trei jucătoare au făcut uz de clasamentul protejat pentru a intra pe tabloul principal, Timea Bacsinszky (23), Laura Siegemund (32) şi Bethanie Mattek-Sands (90), informează News.ro.

La masculin, la fel ca și până acum, România va fi reprezentată de Marius Copil (60 ATP).

Australian Open (primul Grand Slam al anului) se va desfăşura în perioada 14 - 27 ianuarie 2019.