​Irina-Camelia Begu, locul 67 WTA, a anunţat, marţi, că va fi antrenată în sezonul 2019 de foştii tensimeni Adrian Marcu şi Victor Crivoi, informează News.ro.

Irina Camelia BeguFoto: frt.ro

"Am încheiat un capitol, începe altul! Aşa cum v-am promis, am revenit cu veşti bune în legatură cu viitoarea echipa cu care voi colabora. Echipa va fi formata din Adrian Marcu, Victor Crivoi şi voi continua sa colaborez cu Ionuţ Gavrilă pe partea de pregătire fizică. Monica Stănescu va fi cea care îmi va oferi în continuare consiliere psihologică. Sper ca această nouă formulă să mă ajute să îmi continui drumul către obiectivele mele şi să avem o colaborare la fel de frumoasă. precum cea pe care am încheiat-o", a precizat jucătoarea, pe Facebook.

La 6 septembrie, Irina-Camelia Begu, locul 59 WTA atunci, a anunţat, tot pe reţelele de socializare, că a încheiat colaborarea cu antrenorii Artemon Apostu Efremov şi Adrian Cruciat.

"Nu mi-a fost uşor să iau această decizie, însă după 5 ani de colaborare am decis să închei un capitol din viaţă mea. Au fost 5 ani extraordinari, cu multe reuşite şi cu atingerea obiectivelor propuse. Vreau să le mulţumesc băieţilor Artemon Apostu Efremov şi Adrian Cruciat pentru devotamentul lor, prietenia şi profesionalismul de care au dat dovadă. Voi păstra întotdeauna o relaţie specială cu ei şi le doresc din suflet mult succes în noile colaborări", a precizat Begu.