​Borna Coric (12 ATP) a adus prima victorie a echipei masculine de tenis a Croației, în finala Cupei Devis jucată împotriva Franței, la Lille, după ce l-a învins pe Jeremy Chardy (40 ATP), scor 6-2, 7-5, 6-4.

Borna CoricFoto: daviscup.com/ Paul Zimmer

Chiar dacă adversarul său a reușit un număr mai mare de ași (14 față de 5), Coric a avut un procentaj mai bun al punctelor câștigate pe propriul serviciu (80%) și a salvat singurele șanse de break ale lui Chardy, două la număr. Patru break-uri (două în primul set, câte unu în următoarele două) au fost suficiente pentru ca jucătorul în vârstă de 22 de ani să aducă primul punct echipei Croației în finala de la Lille, după două ore și 15 minute de joc.

Ultimul punct al partidei:

Statistica meciului dintre Coric și Chardy:

Ași: 5 - 14

Duble greșeli: 0 - 5

Lovituri câștigătoare: 28-22

Erori neforțate: 34 - 45

Puncte câștigate cu primul serviciu: 47/59 (80%) - 43/64 (67%)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 15/19 (79%) - 18/39 (46%)

Mingi de break salvate: 2/2 - 9/13

Programul complet al finalei:

Vineri:

Jeremy Chardy vs Borna Coric 2-6, 5-7, 4-6

17:00 Jo-Wilfried Tsonga (259 ATP) vs Marin Cilic (7 ATP)

Sâmbătă:

15:00 Pierre-Hugues Herbert (12 ATP)/Nicolas Mahut (11 ATP) vs Mate Pavic (4 ATP)/Ivan Dodig (35 ATP)

Duminică:

14:00 Jeremy Chardy (40 ATP) vs Marin Cilic (7 ATP)

16:00 Jo-Wilfried Tsonga (259 ATP) vs Borna Coric (12 ATP)

Ediţia din acest an a Cupei Davis este ultima care se va disputa după actualul format, începând din 2019 urmând să se dispute un nou format cu 18 echipe participante la un turneu final de o săptămână, în luna noiembrie, la Madrid.