Petra Kvitova a primit "Fed Cup Heart Award" şi a donat cecul de 10.000 de dolari spitalului care i-a salvat mâna

de A.I.     HotNews.ro
Duminică, 11 noiembrie 2018, 10:56 Sport | Tenis


Petra Kvitova
Foto: Petra Kvitova / Twitter
Jucătoarea cehă Petra Kvitova a primit, în acest weekend, pentru a doua oară în carieră Fed Cup Heart Award, premiu acordat sportivelor care şi-au reprezentat ţara cu o dăruire deosebită şi au arătat “un curaj excepţional” pe teren la Cupa Federaţiei, informează News.ro.

“Sunt încântată că am câştigat Heart Award. Este o mare onoare. L-am mai obţinut o dată, în 2011, şi este un premiu frumos, venit de la fani, ceea ce este foarte special. Este ceva foarte special să fii votată de ei”, a declarat Kvitova.

Sportiva a primit un cec de 10.000 de dolari, pe care îl donează Institutului pentru Chirurgie a Mâinii şi Chirurgie Plastică din Vysoke nad Jizerou, unde a fost operată la mâna stângă după ce a fost atacată cu cuţitul de un hoţ, în 2016, în propria locuinţă. Atacatorul a rănit-o pe Kvitova chiar la mâna cu care ea ţine racheta de tenis. Kvitova a fost operată la degetele mâinii stângi şi a revenit pe teren la 28 mai 2017, la turneul de la Roland Garros.

Şi Simona Halep a câştigat un Fed Cup Heart Award, în 2014. Atunci, premiul a fost de 1.000 de dolari şi a fost oferit de sportivă echipei paralimpice de tenis de câmp a României.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1084 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Simona si Biserica (Duminică, 11 noiembrie 2018, 11:32)

    florinos [utilizator]

    La noi, Simona Halep a primit “Crucea Sfântului Apostol Andrei de la Arhiepiscopul Tomisului care este cercetat de DNA pentru mărturie mincinoasă.
    • 0 (2 voturi)    
      si ??? (Duminică, 11 noiembrie 2018, 14:37)

      dacianus [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      care-i treaba cu simona... gestul ei nu este frumos...?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by