Roger Federer, locul 3 ATP, s-a calificat, vineri seară, în semifinalele turneului de la Basel după ce l-a învins pe Gilles Simon, locul 32 ATP, scor 7-6(1), 4-6, 6-4. Elvețianul este aproape de cel de-al 9-lea trofeu la competiția din localitatea sa natală, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Elveţianul s-a calificat în semifinale după un meci dificil cu Gilles Simon. În primul set, fostul lider mondial a fost condus cu 3-0 şi cu 5-2, dar a revenit incredibil și a câștigat setul. Federer a pierdut însă al doilea set în fața veteranului francez cu 4-6. În setul decisiv, elveţianul s-a distanţat repede de la început, însă Gilles Simon a reușit să egaleze la 4. Federer a revenit din nou apoi şi a câştigat cu 6-4.

Este cea de 18-a victorie la rând pentru Roger Federer în turneul de ATP de la Basel, localitatea sa natală. Elvețianul a câștigat de opt ori trofeul până acum.

Roger Federer îl poate întâlni în finală pe românul Marius Copil dacă fostul lider mondial reușește să-l învingă în semifinale pe rusul Daniil Medvedev.

Românul, pe de altă parte, îl va înfrunta sâmbătă, în semifinale, pe unul din cei mai buni jucători de tenis ai momentului, germanul Alexander Zverev, cel care a devenit miercuri primul jucător de tenis care a obţinut 50 de victorii în circuitul profesionist, de la începutul sezonului.