Tenismenul Roger Federer, locul 3 ATP, a dezvălui, duminică, faptul că a suferit o accidentare la mână înaintea turneului de la Wimbledon, informează lefigaro.fr, conform News.ro.

Roger FedererFoto: atp/ twitter

"M-am accidentat la o mână la începutul sezonului pe iarbă. Asta a avut mai multe consecinţe decât am crezut. Am dus după mine această durere timp de aproape trei luni. Asta nu e o scuză şi nu vreau să se exagereze", a declarat Federer.

Tenismenul elveţian de 37 de ani se află în oraşul său natal, Basel, unde va încerca în această săptămână să-şi apere titlul cucerit anul trecut la turneul de 500 de puncte Swiss Indoors. Federer este de opt ori campion la Basel.

Accidentarea la mână ar putea fi o explicaţie pentru lipsa de performanţe înregistrată de Federer de la turneul de la Stuttgart, din iunie. De atunci, el nu a mai câştigat niciun trofeu la cele cinci turnee la care a participat.

Clasamentul ATP: Rafael Nadal, încă lider al ierarhiei - Novak Djokovic, la doar 215 puncte de prima poziție