Simona Halep a primit, vineri, din partea WTA-ului premiul de "Jucătoarea anului 2018", după o anchetă la care au participat atât jurnaliști din întreaga lume, dar și fanii de pretutindeni. Câștigătoare la Roland Garros, finalistă la Australian Open și Roma și învingătoare la Montreal, Halep a adunat deja 50 de săptămâni pe locul întâi mondial.

Simona Halep si trofeul de la Roland Garros (2)Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Halep a primit cele mai multe voturi, ea fiind urmată de Naomi Osaka, Angelique Kerber, Petra Kvitova și Caroline Wozniacki.

Cu siguranță, cel mai important rezultat din 2018 al Simonei a fost câștigarea Roland Garros-ului, primul titlu de Grand Slam din CV-ul jucatoarei noastre. Halep nu s-a descurcat deloc rău nici pe hard-ul american, în turneele pregătitoare pentru US Open: titlu la Montreal și finală la Cincinnati. De asemenea, a ajuns în finală și la Australian Open. Se află deja la a cincea calificare consecutivă la Turneul Campioanelor.

Titluri în carieră - 18

2018 - Shenzhen, Roland Garros, Montreal; 2017 - Madrid; 2016 - Madrid, Bucuresti, Montreal; 2015 - Shenzhen, Dubai, Indian Wells; 2014 - Doha, Bucuresti; 2013 - Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia.

Rezultatele Simonei Halep în 2018:

Beijing - turul întâi

Wuhan - turul doi

US Open - turul întâi

Cincinnati - finalista

Montreal - câștigătoare

Wimbledon - turul trei

Roland Garros - câștigătoare

Roma - finalista

Madrid - sferturi

Stuttgart - sferturi

Miami - turul trei

Indian Wells - semifinalista

Qatar Open - semifinalista

Australian Open - finalista

Shenzhen - a câștigat trofeul.

Simona Halep a încheiat sezonul 2018 (nu va mai putea juca din cauza herniei de disc) cu 46 de victorii și 11 înfrângeri.

Alte premii oferite de WTA:

Revelația lui 2018: Aryna Sabalenka

Revenirea anului: Serena Williams

Ascensiunea anului: Kiki Bertens

Promovarea imaginii tenisului: Elina Svitolina

Dublul anului: Barbora Krejcikova and Katerina Siniakova.

S-ar putea să te intereseze și:

​PREZENTARE Turneul Campioanelor: Simona Halep, hernia de disc, absența și șansa lui Kiki Bertens - Singapore, la ultimul bal

Turneul Campioanelor: Cum arată cele două grupe ale competiției