Novak Djokovic a fost prea puternic pentru toți adversarii pe care i-a întâlnit pe drum până la câștigarea titlului de la Shanghai (al patrulea din carieră - un record), sârbul trecând în două seturi, scor 6-3, 6-4, de Borna Coric. Nole și-a completat astfel palmaresul după succesul de duminică: 72 de titluri în carieră, 32 de Masters-uri (la unul singur în urma lui Rafael Nadal). În plus, Djoker-ul a urcat pe locul doi în clasamentul ATP, devansându-l pe Roger Federer.

Novak Djokovic, rege la ShanghaiFoto: atpworldtour.com

Venit după una din cele mai importante victorii din carieră (a trecut de Roger Federer în semifinale), Borna Coric a avut un singur moment de rătăcire în prima manșă, suficient însă pentru ca Nole să câștige primul set. După 38 de minute, sârbul s-a impus cu 6-3 (un singur break a făcut diferența). Djokovic a fost foarte puternic în spatele serviciului său impecabil, acesta cedând doar patru puncte în game-urile în care Borna s-a aflat la primire. Defensiva a fost din nou la cote înalte, iar experiența superioară și-a spus cuvântul în momentele importante.

Setul al doilea a început cum nu se poate mai prost pentru croat: la minge de break pentru Djokovic, Borna a ratat incredibil un voleu din apropierea fileului, iar lovitura greșită i-a mai zdruncinat puțin din încrederea-i și așa fragilă.

Ca un adevărat prădător, Nole a simțit slăbiciunile existente în terenul advers și nu l-a mai scăpat din "gheare" pe adversar. Sârbul a fost imperial de pe baseline, de multe ori senzația fiind aceea că poate să returneze de câte ori este nevoie, indiferent de atacurile lui Coric.

Pas cu pas, Novak l-a "tocat" mărunt pe Borna, croatul precipitându-se în destule situații - multele erori neforțate ale croatului și-au spus cuvântul.

Coric a avut un singur moment în care ar fi putut revenit în set (și, poate cine știe, în partidă) la 3-2 în favoarea lui Nole: a irosit cu o dreapta inside-in singura minge de break pe care a avut-o în finala de duminică. Manșa i-a revenit până la urmă lui Nole cu 6-4, asta după ce Coric reușise să salveze trei mingi de meci la 3-5, 0-40. Finala a durat o oră și 37 de minute.

Novak Djokovic, după turneul de la Shanghai:

  • 72 de titluri la simplu, alte 31 de finale pierdute.
  • Nu și-a pierdut nici măcar o singură dată serviciul pe durata turneului de la Shanghai (!).
  • A ajuns la 18 victorii consecutive în circuitul ATP, seria începând odată cu turneul de la Wimbledon.
  • Are 32 de victorii din 36 de meciuri jucate în carieră la Masters-ul de la Shanghai
  • S-a distanțat la 3-0 în meciurile directe cu Borna Coric. Celelalte victorii au fost următoarele: 7-6(2), 7-5 la Monte Carlo în 2018 și 6-2, 6-4 la Madrid în 2016
  • Djokovic va urca pe locul doi în clasamentul ATP, devansându-l pe Roger Federer. Sârbul are șanse bune să încheie anul pe prima poziție, ținând cont de faptul că Rafael Nadal nu a evoluat în ultima perioadă, fiind accidentat după participarea la US Open.
  • În 2018 Novak Djokovic a câștigat următoarele titluri: Wimbledon, Cincinnati, US Open și Shanghai.
  • A cucerit pentru a patra oară turneul de la Shanghai (2018, 2015, 2013, 2012), devenind astfel jucătorul cu cele mai multe trofee cucerite în acest turneu asiatic (l-a depășit pe Andy Murray).

Titlurile Masters, clasament:

1 Rafael Nadal 33

2 Novak Djokovic 32

3 Roger Federer 27

4 Ivan Lendl 22

5 John McEnroe 19

6 Jimmy Connors, Andre Agassi 17

8 Bjorn Borg 15

9 Andy Murray 14

10 Boris Becker 13.

Toți câștigătorii de la Shanghai: