​Roger Federer (2 ATP) și Borna Coric (19 ATP) se vor întâlni în semifinalele la Masters-ul de la Shanghai, după ce au trecut în sferturi de Kei Nishikori (12 ATP), respectiv Matthew Ebden (51 ATP). Federer și Coric s-au mai întâlnit de trei ori în circuitul ATP, elvețianul conducând cu 2-1 (a câștigat la Dubai (2015) și la Indian Wells (2018) și a pierdut anul acesta la Halle).

HotNews.roFoto: Hotnews

Roger Federer l-a învins în două seturi pe japonezul Kei Nishikori, scor 6-4, 7-6(4), într-o oră și 54 de minute. Victoria de vineri a fost a cincea pentru Fedex în fața niponului de pe locul 12 ATP, în timp ce Nishikori l-a învins pe Federer de două ori.

De partea cealaltă, Borna Coric a trecut de australianul Matthew Ebden, locul 51 ATP, scor 7-5, 6-4. În ambele seturi, Coric a făcut două break-uri, în timp ce Ebden a reușit să îi "spargă" serviciul doar o dată pe set croatului. Aceasta a fost prima întâlnire directă dintre cei doi.

În cealaltă semifinală a turneului de la Shanghai se vor întâlniNovak Djokovic și Alexander Zverev, care i-au învins pe Kevin Anderson, respectiv Kyle Edmund.

"Shanghai Masters" are loc în perioada 7-14 octombrie și face parte din categoria "ATP World Tour Masters 1000". Suprafața este hard, iar premiile sunt în valoare totală de $7.087.800. În urmă cu un an de zile câștigător al competiției a fost Roger Federer.

Titlurile Masters, clasament:

1 Rafael Nadal 33

2 Novak Djokovic 31

3 Roger Federer 27

4 Ivan Lendl 22

5 John McEnroe 19

6 Jimmy Connors, Andre Agassi 17

8 Bjorn Borg 15

9 Andy Murray 14

10 Boris Becker 13.