​Roger Federer a vorbit într-un interviu despre cât de important este ca jucătorii din circuitele ATP și WTA să îi respecte pe copiii de mingi. Discuția a pornit după ce Fernando Verdasco a criticat un copil de mingi în semifinala de la Shenzen, după ce acesta nu i-a adus suficient de rapid prosopul, informează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Spaniolul Fernando Verdasco a fost "răufăcătorul" săptămânii trecute în social media, după ce a mustrat un copil de mingi pentru că nu i-a adus prosopul suficient de rapid în timpul partidei de la Shenzen.

Un filmuleț în care locul numărul 30 mondial gesticula nerăbdător, părând să îl critice pe tânărul băiat de mingi a circulat pe internet și a dus la un val de critici din partea fanilor și a experților din lumea tenisului.

Vezi aici momentul în care Verdasco gesticulează către copilul de mingi:

Federer a ezitat în a-l critica pe Verdasco, spunând că nervii jucătorilor pot fi întinși mai mult decât ar trebui în timpul competițiilor, dar a ținut să scoată în evidență cât de important este ca jucătorii să îi respecte pe copiii de mingi.

"Desigur, trebuie să ii respecți mereu pe copiii de mingi, pentru ceea ce sunt și pentru munca minunată pe care o fac, dar nu este mereu ușor pentru unii jucători să își controleze emoțiile în totalitate", a declarat Fedex.

Elvețianul, care a fost copil de mingi în copilărie, a declarat că simte că cei mai mulți dintre copiii de mingi au înțeles sub ce presiune se află jucătorii în timpul meciurilor, însă și aceștia (n.r. copiii de mingi) trebuie să aibă parte de experiențe frumoase la turnee.

"Copiii de mingi sunt foarte importanți pentru noi, pentru că ei reprezintă, poate, viitorul acestui sport. Eram așa de bucuros când plecam de la un turneu de tenis, mă gândeam ", a povestit Federer despre perioada în care a fost copil de mingi.

"Nu au fost lucruri atât de negative, așa că nu trebuie să îi lași să plece gândindu-se sau de parcă ar fi fost un lucru oribil, știți? Așa că trebuie să avem grijă de acest lucru", a adăugat elvețianul.

Fernando Verdasco are frecvent ieșiri de acest gen. Un exemplu este și momentul de la Hamburg, tot din acest an:

În trecut, jucători precum Bjorn Borg, John McEnroe sau Jimmy Connors își aduceau singuri băuturile pe teren și se îngrijeau singuri de tot ce era nevoie în pauze și la vestiare. În prezent, mulți dintre jucători se pun în scaunul lor, la marginea terenului, și gesticulează spre copiii de mingi să le fie aduse băuturile, pungile cu gheață, bananele, rachetele noi și tot ce mai au nevoie.

Organizatorii doresc să schimbe acest lucru, iar la Turneul Campionilor Next Gen, din Milan de luna viitoare, cei mai buni jucători de sub 21 de ani vor fi instruiți să folosească suporturile pentru prosoape pentru a evita problemele cauzate de momentele în care copiii de mingi sunt nevoiți să aducă prosopul (precum cel din semifinala de la Shenzen).

S-ar putea să te mai intereseze:

Roger Federer, explicația pentru care nu are prieteni în circuitul ATP și ce s-a schimbat în comportamentul său de-a lungul anilor