​Monica Niculescu, locul 87 WTA, a acces în turul secund al turneului de la Hong Kong, de categorie International, după ce a învins-o pe tunisianca Ons Jabeur (locul 100 WTA), scor 4-6, 7-6(0), 6-4. Meciul a fost unul intens și a durat două ore și 40 de minute.

Monica NiculescuFoto: chinaopen.com.

După ce a început mai bine partida și părea să aibă jocul în mână, ritmul Monicăi a scăzut, iar Jabeur a reușit să facă trei game-uri consecutive și să câștige primul set cu 6-4.

Setul secund a fost unul cu probleme pe serviciu de partea ambelor jucătoare, însă de fiecare dată tunisianca a fost cea care s-a aflat la conducere. Fiecare jucătoare a reușit patru break-uri, iar Jabeur a servit de două ori pentru a încheia meciul, însă Monica a reușit să revină și să se impună de fiecare dată pe serviciul lui Ons. Setul a mers în tiebreak, unde Monica s-a descurcat perfect și s-a impus cu 7-0 (ajungând astfel la 11 puncte consecutive câștigate).

În setul decisiv, Monica a ajuns să servească pentru câștigarea meciului la scorul de 5-2, după ce a reușit trei break-uri, însă tunisianca a făcut rebreak și și-a făcut serviciul, scorul devenind 5-4. Niculescu nu a mai ratat și a doua oportunitate și a închis meciul, scor 6-4, calificându-se astfel în turul secund al turneului de la Hong Kong.

Victoria obținută în fața lui Ons Jabeur a fost prima pentru Monica pe tabloul principal al unui turneu WTA după mai bine de jumătate de an. Ultima victorie de acest gen a Monicăi data din 22 martie,când românca o învingea pe Magdalena Rybarikova la Miami, scor 6-3, 6-3.

În turul următor, Niculescu o va întâlni pe Daria Gavrilova (locul 34 WTA și a șaptea favorită), care a trecut de Zarina Diyas, scor 3-6, 7-5, 6-1.

Pentru calificarea în turul secund la Hong Kong, Monica și-a asigurat un premiu în valoare de 7.195 de dolari și 30 de puncte în clasamentul WTA.

Competiția de la Hong Kong este dotată cu premii totale în valoare de 750.000 de dolari. Se dispută în perioada 8-14 octombrie, pe hard, iar turneul face parte din categoria "International". Anastasia Pavlyuchenkova este ultima campioană (în 2017), în timp ce organizatorii au adus la startul ediției din acest nume mari precum Elina Svitolina, Garbine Muguruza și Samantha Stosur.