Naomi Osaka, calificată la Turneul Campioanelor

de A.I.     HotNews.ro
Marţi, 2 octombrie 2018, 9:03 Sport | Tenis


Naomi Osaka
Foto: Twitter
Naomi Osaka este a treia jucătoare care a obținut matematic calificarea la Turneul Campioanelor (după Simona Halep și Angelique Kerber), informează site-ul oficial al WTA. Nipona se va afla în premieră la competiția care reunește la start cele mai bune opt sportive din anul în curs (va avea loc pentru ultima dată la Singapore).

Naomi Osaka devine a treia jucătoare din Japonia care s-a calificat la Turneul Campioanelor, după Ai Sugiyama (2003) și Kimiko Date (a ajuns de trei ori la TC și a bifat și o semifinală la debut, în 1994).

Jucătoarele care au obținut până acum biletul pentru Singapore au în comun un lucru foarte important: sunt câștigătoare de Grand Slam în 2018: Simona Halep la Roland Garros, Angelique Kerber la Wimbledon, iar Naomi Osaka la US Open.

Sunt șase sportive care se luptă pentru ultimele cinci locuri disponibile: Petra Kvitova, Caroline Wozniacki, Sloane Stephens, Elina Svitolina, Karolina Pliskova și Kiki Bertens.

Turneul Campioanelor de la Singapore se va disputa în perioada 21-28 octombrie, la start găsindu-se cele mai bune opt jucătoare conform ierarhiei WTA. Simona Halep a fost prima sportivă care a obținut calificarea pentru întrecerea din acest an.

Prima ediție la care Simona a luat parte a fost cea din 2014, atunci cand actualul lider mondial a ajuns până în finală (a fost învinsă de Serena Williams). De atunci, Halep s-a calificat an de an la turneul care reunește cele mai bune jucătoare din lume (dar nu a mai reușit să iasă din grupe).








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1004 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by