Echipa Europei conduce în continuare în competiția Laver Cup, scor 7-5, după ce, sâmbătă, cele două echipe și-au împărțit victoriile: Europa s-a impus prin Alexander Zverev și Roger Federer, în timp ce Kevin Anderson și echipa Kyrgios/Sock au adus puncte importante pentru .

Echipa Restul Lumii dupa meciul de dubluFoto: lavercup.com

Alexander Zverev (5 ATP) a adus primele două puncte ale zilei pentru echipa Europei după ce l-a învins pe John Isner (10 ATP), scor 3-6, 7-6(6), 10-7, într-o oră și 45 minute de joc. Chiar dacă Isner a servit mai bine (Zverev nu a reușit niciun break pe parcursul meciului), neamțul a început mai bine super tiebreak-ul și s-a impus în primul meci al serii. Scorul devenea 5-1 pentru Europa.

În a doua partidă a serii, Roger Federer (2 ATP) i-a oferit o lecție de tenis lui Nick Kyrgios, după ce a lovit cu 22 de lovituri direct câștigătoare mai multe decât acesta pe terenul unde în trecut evolua Michael Jordan. Scorul final a fost 6-3, 6-2 pentru elvețian, după o oră și șase minute de joc, iar Europa conducea cu 7-1. Roger a declarat la finalul partidei că de obicei e nevoie de câteva meciuri pentru a intra în cea mai bună formă la un turneu, însă că de data aceasta s-a simțit bine încă din start și că astăzi (n.r. la momentul desfășurării partidei) totul a mers bine încă de la începutul partidei.

În ultima partidă de simplu a zilei, Kevin Anderson a produs surpriza și l-a învins pe Novak Djokovic, aducând din nou speranțe echipei . Sud-africanul s-a impus cu scorul de 7-6(5), 5-7, 10-6 și a dus scorul general la 7-3 pentru echipa Europei. Cu un singur break pe toată durata partidei (al lui Nole, în setul secund), Anderson a profitat în tie-break-ul primului set de o dublă greșeală a lui Djokovic și a trecut la conducerea partidei. După ce locul 3 mondial a obținut setul secund, Anderson s-a distanțat în super tiebreak după ce a reușit un cross excelent pentru a duce scorul la 6-4, de unde Nole nu a reușit să mai revină.

La dublu, Nick Kyrgios și-a luat revanșa alături de Jack Sock și a adus două puncte echipei , scorul devenind 7-5 pentru Europa. Perechea Kyrgios/Sock s-a impus în fața europenilor Goffin/Dimitrov, scor 6-3, 6-4. Europenii au ratat cinci șanse de break în primul set, iar în cel de-al doilea au pierdut ritmul după ce au avut 0-2 cu un break în față. La finalul partidei, Kyrgios a declarat că Laver Cup este competiția sa favorită.

În a treia zi de concurs, victoriile valorează câte trei puncte, astfel, dacă echipa Europei va obține două victorii din patru meciuri, își va asigura trofeul.

Au loc în a treia zi de competiție:

Roger Federer vs John Isner

Alexander Zverev vs Kevin Anderson

Novak Djokovic vs Nick Kyrgios

Federer/Zverev vs Isner/Sock

Tot ce trebuie să știi despre Laver Cup.

Vezi aici rezumatul partidei dintre Zverev și Isner:

Vezi aici rezumatul partidei dintre Federer și Kyrgios:

Vezi aici rezumatul partidei dintre Djokovic și Anderson:

Vezi aici rezumatul partidei dintre Kyrgios/Sock vs Goffin/Dimitrov: