​Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 2 mondial, a anunţat că ar putea juca din nou pe zgură în 2019, după ce a evitat să evolueze pe această suprafaţă în ultimele două sezoane, informează AFP, citată deAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sezonul pe zgură este în curs de examinare... Nu este exclus, voi şti cu exactitate până la sfârşitul anului", a declarat Federer la Chicago, unde participă în aceste zilela competiţia Laver Cup.

"Mi-aş fi dorit să iau decizia ceva mai devreme, pentru a-mi putea planifica mai bine programul de pregătire, inclusiv antrenamentele din luna decembrie. Este, evident, ceva important pentru mine. Dacă voi juca pe zgură, asta schimbă totul", a precizat jucătorul din Ţara Cantoanelor, în vârstă de 37 ani.

De la revenirea sa în vârful ierarhiei tenisului masculin, după o absenţă de şase luni, în 2016, din cauza unor probleme la genunchi şi la spate, Federer nu a mai jucat pe zgură, pentru a se menaja şi a-şi concentra pregătirea pe sezonul pe iarbă, al cărui cap de afiş este turneul de la Wimbledon, pe care l-a câştigat de opt ori în cariera sa.

El nu a concurat din 2015 pe zgura de la Roland Garros, singurul dintre cele patru turnee de Grand Slam în care s-a impus doar o singură dată (în 2009), pierzând alte patru finale, toate în faţa marelui său rival Rafael Nadal.

S-ar putea să te mai intereseze și:

VIDEO Faza zilei: Novak Djokovic l-a lovit pe Roger Federer: "Cred că mi s-a oprit inima vreo trei secunde"

VIDEO Laver Cup: Echipa formată din Roger Federer și Novak Djokovic, învinsă în super tie-break