WTA a anunţat, duminică, faptul că va investiga comportamentul Serenei Williams din finala US Open, pentru a stabili dacă jucătoarea americană va fi sancţionată, potrivit As.
"Au fost probleme care au avut loc în timpul meciului şi care trebuie investigate. Însă în această seară este momentul să sărbătorim aceste două jucătoare incredibile, ambele cu mare integritate. Naomi este o campioană meritorie, iar Serena a jucat cu clasă", a precizat WTA, conform sursei citate.
Lucrurile au degenerat, iar scandalul creat de Serena i-a eclipsat performanța și i-a stricat bucuria jucătoarei în vârstă de 20 de ani, care a simțit nevoia să își ceară scuze fanilor Serenei, după ce aceștia au huiduit-o pe podium.
La finalul partidei, Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, a recunoscut că a făcut coaching, dar a precizat că eleva sa nu l-a văzut și că oricum și antrenorul adversarei a procedat asemănător.
Dar daca foloseau coduri, de ex mana la barba inseamna sa vina mai in fata, trecutul mainii prin par, sa stea mai in spate, cine se prindea? E absurd sa interzici comunicarea nonverbala in sport.
Asta nu ii scuza scandalul pt un simplu 0-15, dar oricum pierdea. A imbatranit urat, nu stie pe ce lume este.