Perechea Sorana Cîrstea/Sara Sorribes Tormo (România/Spania) a fost eliminată, noaptea trecută, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului US Open, transmite News.ro.

Cîrstea şi Sorribes Tormo au fost învinse de Liudmila Kicenok (Ucraina) şi Laura Siegemund (Germania), scor 7-6 (2), 6-2.
Învingătoarele vor juca în turul următor cu perechea care se va impune în meciul Irina Begu/Monica Niculescu, cap de serie 15 – Natela Dzalamidze/Jelena Ostapenko (Rusia/Letonia).
Joi noapte, Sorana Cîrstea, locul 51 WTA, o va întâlni în turul doi al probei de simplu pe rusoaica Maria Sharapova, locul 22 WTA şi favorită 22.