La 39 de ani și 269 de zile, Patty Schnyder (187 WTA) a învins-o în ultimul tur al calificărilor de la US Open pe americanca Jessica Pegula (247 WTA), scor 6-3, 6-2, devenind astfel cea mai în vârstă jucătoare care ajunge pe tabloul principal al unui Grand Slam după ce trece calificări.

HotNews.roFoto: Hotnews

Săptămâna viitoare, ea va juca pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam pentru prima dată după anul 2011, când evolua la Roland Garros. La competiția de la Flushing Meadows, Schnyder nu s-a mai aflat pe tabloul principal din 2010, când pierdea în turul trei în fața Yaninei Wickmayer.

Elvețianca va avea o partidă de foc în primul tur de la US Open, urmând să o întâlnească pe Maria Sharapova (21 WTA), cap de serie numărul 21.

Schnyder și-a făcut debutul US Open în 1997 și a ajuns până în sferturile de finală atât în 1998, cât și în 2008. Fostă număr 7 mondial, elvețianca a atins, de asemenea, două sferturi de finală la Roland Garros (1998 și 2008) și semifinalele ediției din 2004 de la Australian Open.

În altă partidă din ultimul tur al calificărilor de la US Open, Vera Zvonareva (134 WTA), cap de serie 24, a trecut de Lin Zhu (China, 117 WTA), cap de serie 12, scor 6-2, 4-6, 7-5, după ce a salvat cinci mingi de meci.

În primul tur al calificărilor, Zvonareva (va împlini 34 de ani pe 7 septembrie) a eliminat-o pe ​românca Jaqueline Cristian (locul 213 WTA), scor 6-3, 6-1.

Rusoaica va juca pe tabloul principal de la US Open pentru prima dată după anul 2012 și o va întâlni în prima rundă pe compatrioata sa Anna Blinkova (100 WTA). În acest an, Zvonareva a pierdut în prima rundă de la Wimbledon, în primul său meci la un turneu de Grand Slam din ultimii trei ani și jumătate.

Zvonareva, care a disputat și finala la Wimbledon în 2010, an în care a ajuns până pe locul doi în clasamentul mondial, a câștigat probele de dublu de la US Open (2006) și Melbourne (2012) și mai are în palmares și o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din Beijing (2008).

Pe tabloul principal de la US Open s-a mai calificat și Eugenie Bouchard. Ajunsă pe locul 123 WTA, Bouchard (cap de serie 16) a defilat în calificările ultimului Grand Slam al anului, cedând doar șapte game-uri în trei partide disputate.

Canadianca a trecut pe rând de Carol Zhao (Canada,161 WTA), scor 6-0, 6-1, Ekaterine Gorgodze (Georgia, 167 WTA), scor 6-1, 6-2 , și de Jamie Loeb (SUA, 164 WTA), scor 6-0, 6-3.

În primul tur, Bouchard va evolua cu franţuzoaica Harmony Tan (locul 399 WTA), beneficiară a unui wild card. Dacă se va impune, canadianca va juca în runda a doua cu învingătoarea dintre Mihaela Buzărnescu și Marketa Vondrousova.

Cea mai bună performanță reușită de Bouchard la US Open este faza optimilor de finală (2014 și 2015). Jucătoarea de 24 de ani a mai jucat o finală la Wimbledon şi semifinale la Roland Garros şi la Australian Open, toate în 2014, an în care a fost numărul 5 mondial.

Cele 16 jucătoare care au ajuns pe tabloul principal de la US Open (după calificări):

Arantxa Rus (Olanda, 110 WTA)

Ons Jabeur (Tunisia, 114 WTA)

Nicole Gibbs (SUA, 115 WTA)

Heather Watson (Marea Britanie, 116 WTA)

Eugenie Bouchard (Canada, 123 WTA)

Vera Zvonareva (Rusia, 134 WTA)

Anhelina Kalinina (Ucraina, 136 WTA)

Anna Kalinskaya (Rusia, 143 WTA)

Julia Glushko (Israel, 162 WTA)

Kathinka von Deichmann (Liechtenstein, 166 WTA)

Jil Belen Teichmann (Elveția, 168 WTA)

Marie Bouzkova (Cehia, 171 WTA)

Patty Schnyder (Elveția, 187 WTA)

Francesca Di Lorenzo (SUA, 193 WTA)

Karolina Muchova (Cehia, 202 WTA)

Danielle Lao (SUA, 236 WTA)

Va fi ediția cu numărul 138 a competiției de la US Open, turneul urmând să se dispute în perioada 27 august - 9 septembrie 2018. Întrecerea de la Flushing Meadows va putea fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.