Irina Maria Bara şi Alexandra Dulgheru vor debuta marţi în calificările pentru tabloul principal de simplu de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care se va disputa în perioada 27 august - 9 septembrie.

Alexandra DulgheruFoto: wimbledon.com

Irina Bara (23 ani, 140 WTA), cap de serie numărul 29 în calificări, o va întâlni în primul tur pe americanca Gail Brodsky (27 ani, 312 WTA). Cele două jucătoare nu au mai fost adversare până în prezent.

Partida dintre Bara și Brodsky va fi a cincea (ultima) a zilei pe Terenul 17 și se va disputa după ora 00:00 (ora României).

Alexandra Dulgheru (29 ani, 141 WTA), cap de serie numărul 30, va juca în prima rundă a calificărilor cu americanca Allie Kiick (23 ani, 165 WTA). Singura întâlnire directă a fost câștigată de Dulgheru, scor 6-0, 6-1, în 2014, în semifinalele turneului ITF de la Marsilia.

Meciul dintre Dulgheru și Kiick este programat al patrulea pe Terenul 11 și va începe după ora 22:30 (ora României).

Elena Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian vor evolua miercuri în calificări, programul partidelor urmând să fie anunțat de organizatori.

Gabriela Ruse (20 ani, 256 WTA) se va duela în primul tur din calificări cu ucraineanca Anhelina Kalinina (21 ani, 136 WTA), cap de serie numărul 26. Va fi prima confruntare directă între cele două jucătoare.

Jaqueline Cristian (20 ani, 213 WTA) va avea o misiunea dificilă, urmând să o întâlnească în prima rundă pe rusoaica Vera Zvonareva (va împlini 34 de ani pe 7 septembrie, 134 WTA), fostă ocupantă a numărului doi mondial (în 2010). Va fi prima confruntare dintre cele două jucătoare.

Pe tabloul calificărilor în proba de simplu feminin de la US Open se află 128 de de jucătoare, 16 dintre ele urmând să ajungă după trei tururi pe tabloul principal.

România va avea cinci reprezentante pe tabloul principal de simplu feminin de la US Open: Simona Halep, principala favorită, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Ana Bogdan. Mihaela Buzărnescu, accidentată, nu este sigură de participarea la turneul de la Flushing Meadows.