Învinsă de Simona Halep în finala de la Roland Garros, Sloane Stephens (locul 3 WTA) se va duela pentru un nou trofeu cu liderul mondial, în ultimul act de la Montreal. "Ea este numărul 1 mondial, eu sunt numărul 3 mondial, deci calculele hârtiei spun că n-ar trebui să o bat. Dar în sport orice se poate întâmpla", a declarat americanca.

HotNews.roFoto: Hotnews

Finala dintre Halep și Stephens se va disputa de la ora 20:30 (ora României) și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2 și LiveText pe HotNews.ro.

"Odată ce intru în formă la un turneu, jocul meu devine destul de consistent, solid. La Roland Garros am făcut un meci bun. Am jucat foarte bine un set și jumătate. Sper ca mâine (nr. azi, 12 august) să joc foarte bine timp de două seturi, voi încerca să dau tot ce am mai bun. Ea joacă un tenis de calitate, la fel și eu, așa că atunci când intrăm pe teren trebuie să trag din greu și să dau totul" a declarat Sloane Stephens după victoria reușită în semifinala cu Elina Svitolina.

"Trebuie să respecți jucătoarea din fața ta. Ea este numărul 1 mondial, eu sunt numărul trei mondial, deci calculele hârtiei spun că n-ar trebui să o bat. Dar în sport orice se poate întâmpla. Bineînțeles, mi-aș dori să câștig", a adăugat campioana en-titre de la US Open, potrivit Digi Sport.

Simona Halep conduce cu 6-2 în întâlnirile directe cu Sloane Stephens. Liderul mondial a câștigat ultimele cinci confruntări cu americanca de 25 de ani. Trei dintre ele s-au jucat pe hard, la Miami (2015), Washington (2017) și Cincinnati (2017).

Simona Halep vs Sloane Stephens, istoricul întâlnirilor directe: 6-2

2012: Barcelona (Turul I - zgură): 6-4, 6-4 pentru Halep

2013: Hobart (Optimi - hard): 6-4, 6-0 pentru Stephens

2013: Australian Open (Turul I - hard): 6-1, 6-1 pentru Stephens

2014: Roland Garros (Optimi - zgură): 6-4, 6-3 pentru Halep

2015: Miami (sferturi - hard): 6-1, 7-5 pentru Halep

2017: Washington (Turul I - hard): 7-6 (3), 6-0 pentru Halep

2017: Cincinnati (Semifinale - hard): 6-2, 6-1 pentru Halep

2018: Roland Garros (Finala - zgură): 3-6, 6-4, 6-1 pentru Halep.

Simona Halep va disputa la Montreal a 32-a finală din carieră și a cincea din acest an, după cele de la Shenzhen, Australian Open, Roma și Roland Garros. În vârstă de 25 de ani, Stephens se află doar la a opta finală din carieră. În acest an, americanca a mai ajuns în ultimul act la Miami (a învins-o pe Jelena Ostapenko, scor 7-6(5), 6-1) și la Roland Garros (singura finală pierdută în carieră).

Câştigătoarea turneului de la Montreal va fi recompensată cu 519.480 de dolari şi 900 de puncte, în timp ce învinsa din finală va primi 252.425 de dolari şi 585 de puncte.

Simona Halep s-a impus la Rogers Cup în 2016 (7-6(2) 6-3 cu Madison Keys), iar în 2015 a pierdut în ultimul act în faţa elveţiencei Belinda Bencic, după ce a abandonat în decisiv.

Turneul de la Montreal face parte din categoria Premier 5, se dispută în perioada 6-12 august pe hard și are premii totale în valoare de $2.820.000. Ultima campioană este Elina Svitolina, în timp ce la dublu s-au impus rusoaicele Elena Vesnina și Ekaterina Makarova.