În optimile de finală ale competiţiei de la Washington, rusoaica o eliminase pe românca Ana Bogdan (6-2, 6-1).
Vekic (22 ani), aflată pe locul 44 în ierarhia WTA, a părăsit terenul în lacrimi după înfrângere. Croata, care a cucerit până acum două trofee WTA, a ratat două mingi de meci, la scorul de 5-4 în favoarea sa, în setul al doilea, apoi a risipit alte două ocazii de a câştiga partida, în tie-break.
Demoralizată, Vekic nu a mai contat în setul decisiv, care a fost doar o formalitate pentru Kuznetsova. Câştigătoarea a fost recompensată un cec de 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA pentru acest succes, în timp ce învinsa din finală a plecat acasă cu 21.400 dolari şi 180 de puncte.