Marius Copil, locul 93 ATP, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului de 500 de puncte de la Washington, cu premii în valoare totală de 2,1 milioane de dolari, potrivit news.ro.

Marius CopilFoto: atpworldtour.com

Copil l-a învins pe francezul Jeremy Chardy, locul 43 ATP şi cap de serie numărul 14, care a fost direct acceptat în manşa a doua, scor 6-4, 6-4, după o oră şi 15 minute de joc.

În optimi, Copil va evolua contra tenismenul britanic Andy Murray, locul 832 ATP acum, dar fost numărul 1 mondial, sau a lui Kyle Edmund, locul 18 ATP şi cap de serie numărul 4.

Calificarea în optimi este recompensată la Citi Open cu un premiu de 25.025 de dolari şi cu 45 de puncte ATP.