Serena Williams se plânge încă o dată de lipsa unui tratament imparțial în ceea ce privește controalele antidoping: "Discriminare? Așa cred"

de Diana Ene     HotNews.ro
Miercuri, 25 iulie 2018, 16:32 Sport | Tenis


Serena Williams
Foto: wimbledon.com
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, cu 39 titluri de Grand Slam în palmares, sugerează că este victima unei atitudini discriminatorii din partea Agenţiei naţionale antidoping (USADA), din cauza numărului mare de controale suportate, relatează DPA, potrivit Agerpres.

''...şi vine timpul din zi pentru a face un test inopinat şi singura testată este Serena, a scris americanca miercuri pe Twitter. Dintre toţi jucătorii s-a demonstrat că eu sunt cea mai testată. Discriminare? Aşa cred. Cel puţin voi menţine sportul curat #StayPositive''. În al doilea ei mesaj, Serena a scris: ''Dar sunt pregătită să fac orice ca să avem un sport curat, aşa că veniţi. Sunt entuziasmată''.

Williams, 36 ani, a fost testată de 5 ori în 2018 de către USADA, până la 20 iulie, conform bazei de date online. Doar Bob Bryan (de patru ori), jucător de dublu, şi Jonh Isner (de trei ori), au fost testaţi mai mult de două ori în aceeaşi perioadă.

Cu 23 de titluri de Grand Slam câştigate la simplu, Williams a revenit în acest an în circuitul WTA, după ce în septembrie a născut o fetiţă.

Serena s-a plâns anterior de frecvenţa testelor în timpul participării la Wimbledon, unde a pierdut finala în faţa germancei Angelique Kerber.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1863 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    Doamne (Miercuri, 25 iulie 2018, 16:43)

    mitg [utilizator]

    De cativa ani toate stirile despre ea evidentiaza faptul ca doar se plange in continuu.

    La 36 de ani si-un copil, sa mai taie din ele. Are peste o suta de milioane, sa se pensioneze si sa lase prostiile.
    • +7 (11 voturi)    
      a fost prinsa (Miercuri, 25 iulie 2018, 18:57)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Ca se dopa cu adeverinta medicala..noul mod de a trisa..ai probleme de sanatate? Stai acasa in plm..ce kkt de sport mai e si asta
    • -1 (3 voturi)    
      Daca ai un copil trebuie sa pui capul in cenusa? (Miercuri, 25 iulie 2018, 21:40)

      Soro [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Bravo ei ca are un copil si a revenit. Dupa preudonimul "Doamne" am crezut ca esti vre-un crestin dar cand citesc parerea .... greseala mea.
      • +2 (4 voturi)    
        da da vezi tu (Joi, 26 iulie 2018, 0:52)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Soro

        Tipa are probleme de sanatate, poate si copilul i -a cauzat unele probleme..un sistem corupt incearca sa o tine in "perfuzii" cu diferite cocktailuri de anabolizante .greu mai recunosti genul
  • +2 (2 voturi)    
    39 Grand slam-uri in universul paralel Hotnews? (Miercuri, 25 iulie 2018, 21:38)

    liviul2006 [utilizator]

    Noi in universul asta stim ca are 23...
    • +1 (1 vot)    
      In care univers? (Joi, 26 iulie 2018, 8:36)

      Belu13 [utilizator] i-a raspuns lui liviul2006

      Nu te-ai gandit ca are titluri de GS castigate si la dublu? Verifica si apoi vorbeste!
      • 0 (0 voturi)    
        39 cu dublu si dublu mixt (Joi, 26 iulie 2018, 14:55)

        liviul2006 [utilizator] i-a raspuns lui Belu13

        Nu m-am gandit, uite ca nu toti suntem asa destepti ca tine. Multumim!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by