Beneficiare al unui wild-card, Irina Begu și Andreea Mitu au reușit să facă sâmbătă pasul în finala probei de dublu de la BRD Bucharest Open, după ce au trecut de o altă pereche din România - Jaqueline Cristian / Gabriela Ruse.

HotNews.roFoto: Hotnews

După ce au câștigat cu 6-4 primul set, Begu și Mitu nu au mai putut menține același nivel, iar tinerele Cristian și Ruse au reușit să revină și să își adjudece a doua manșă, scor 6-3. În maxi tiebreak, experiența superioară a cuplului Begu / Mitu și-a spus cuvântul, iar victoria le-a revenit cu 10-6. Partida a durat o oră şi 36 de minute.

În cealaltă semifinală, care va avea loc tot sâmbătă, Mihaela Buzărnescu şi Raluca Olaru, favorite principale ale competiției, vor întâlni perechea Danka Kovinic / Marina Zanevska (Muntenegru / Belgia).

Nu înainte de ora 15:00

[4] P. Martic (CRO) vs [2] M. Buzarnescu (ROU)

[1] A. Sevastova (LAT) vs [8] P. Hercog (SLO)

[1] M. Buzarnescu (ROU) / R. Olaru (ROU) vs D. Kovinic (MNE) / M. Zanevska (BEL).

*Turneul poate fi urmărit în direct la Digisport 2.

BRD Bucharest Open face parte din categoria International și este dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari. Competiția se desfășoară în perioada 14-22 iulie 2018, la Arenele BNR din Capitală.