BRD Bucharest Open: Irina Begu şi Andreea Mitu, în semifinalele probei de dublu

de Diana Ene     HotNews.ro
Joi, 19 iulie 2018, 20:40 Sport | Tenis


Irina Begu si Andreea Mitu
Foto: BRD Bucharest Open/ facebook
Perechea formată din jucătoarele române Irina Begu şi Andreea Mitu s-a calificat, joi seara, în semifinalele probei de dublu ale turneului BRD Bucharest Open, după ce au învins cuplul Lidia Morozova (Belarus)/Aranxta Rus (Olanda), cu scorul de 7-5, 6-2, scrie Agerpres.

În startul partidei, Begu şi Mitu au fost conduse cu 3-0 şi 4-2, dar cu toate acestea au reuşit să se impună cu 7-5 în primul set întrerupt din cauza ploii. După peste 2 ore în care nu s-a jucat, jucătoarele române au revenit pe teren la fel de în formă ca la finalul primului set. Ele s-au distanţat de favoritele numărul 4 ale probei de dublu la 2-0, 3-1, 5-1 şi în 30 de minute au închis setul la 6-2 şi totodată meciul.

Begu şi Mitu le vor întâlni în semifinalele competiţiei găzduite de Arenele BNR perechea învingătoare din partida Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse (România) - Monique Adamczak/Jessica Moore (Australia/N.2).

Prin calificarea în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, jucătoarele române şi-au asigurat suma de 3.435 de dolari şi 110 puncte WTA.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















883 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by