​Jucătoare spectaculoasă și cu priză la public, Daria Kasatkina a fost sportiva mai aplaudată pe central în meciul din sferturi cu Angelique Kerber, însă cadourile nenumărate au cântărit decisiv în stabilirea învingătoarei. Nemțoaica merge în semifinalele de la Wimbledon după o victorie în două seturi (6-3, 7-5). Daria rămâne cu satisfacția unor execuții superbe, însă acestea s-au pierdut din păcate într-o de inconstanță.

Daria KasatkinaFoto: wimbledon.com

Daria a ratat startul meciului de pe central, "ajungând" mai târziu pe arenă: până când și-a dat seama rusoaica ce se întâmplă, "furnicuța" Angie îi deja trei game-uri (3-0).

Jucătoare cu o ușurință incredibilă în execuție, Kasatkina a împrăștiat erori neforțate în toate direcțiile, lucru pe placul lui Kerber. Nemțoaica a interpretat aceeași partitură ca întotdeauna: serviciu solid, deplasare până la capătul puterilor, siguranță pe rever și explozie în forehand-ul său plat.

De cealaltă parte, Daria gândește parcă prea mult pe teren, iar soluțiile alese de ea în unele momente sunt de-a dreptul fanteziste - se comportă în dese rânduri de parcă ar lua parte la un demonstrativ. Din păcate pentru ea, erorile au cântărit greu pe o tabelă de marcaj care parcă a fost adusă de acasă de Kerber (4-1).

De la acest punct al meciului, Daria a lovit cu o și mai mare agresivitate, ea riscând tot mai mult. În defensiva ermetică a germancei au apărut primele fisuri, iar Daria a recuperat break-ul și s-a apropiat până la 4-3. Două duble greșeli au readus-o pe Angie pe linia de plutire, iar Kerber s-a în situația de a servi pentru a închide manșa (5-3). A câștigat fără mari bătăi de cap setul (6-3), unul în care a fost ajutată de adversară atunci când situația începuse să se complice.

Stabilitatea emoțională a Dariei a durat un singur game de serviciu din manșa a doua: Angie a făcut break-ul, iar apoi a consolidat situația într-un game de serviciu (3-1).

Rusoaica a continuat să joace parcă numai pentru aplauzele publicului, deciziile ei fiind uneori greu de înțeles. A fost, per total, mult mai ovaționată pe central decât muncitoarea Kerber, dar impresia artistică nu a fost contabilizată în statistică.

Fluctuațiile au continuat în evoluția rusoaicei: a două game-uri consecutive până la 3-3, iar apoi, ca un prieten de nădejde, a ajutat-o din nou pe Angie cu o dublă greșeală și mai multe erori neforțate. A strigat puternic încercând să dea semnalul trezirii, dar era deja prea târziu în acel game, iar Kerber a mai trecut în dreptul ei un break (4-3).

Reverul cu două mâini din săritură a strâns ropote de aplauze în mai multe rânduri, însă după ce a egalat la patru Daria și-a cedat încă o dată cu nonșalanță serviciul (5-4).

Manșa a intrat în prelungiri, iar la 6-5 Daria a reușit să anuleze două mingi de meci cu execuții superbe: o scurtă, iar apoi un forehand în cross lung.

Rusoaica a dus lucrurile și mai departe, iar scurta de la a treia minge de meci a fost o adevărată capodoperă: aplauze din tribune, iar Kasatkina a zâmbit complice. Nici a patra oară nu a fost cu noroc pentru Angie: Daria returnează formidabil când trebuie să salveze mingi de meci și parcă a început să-i placă să joace la ruleta rusească.

Kasatkina cade în drumul spre cea de-a șasea minge de meci a lui Angie, însă a meritat efortul: a fost schimbul meciului. A șaptea minge de meci a fost cea norocoasă pentru Kerber, nemțoaica obținând biletul pentru semifinale după o partidă spectaculoasă de o oră și 28 de minute. Angelique a avut de partea ei constanța, forța superioară din punct de vedere fizic și experiența.

Fost lider mondial, Angie Kerber a ajuns la a şaptea semifinală de Grand Slam din carieră, a treia la Wimbledon.

Daria Kasatkina: 33 de lovituri câștigătoare și 31 de erori neforțate, Angie Kerber: 16 lovituri câștigătoare și 14 erori neforțate.

Statistica partidei Kerber vs Kasatkina:

S-au disputat marți:

Anglique Kerber (11) - Daria Kasatkina (14) 6-3, 7-5

Jelena Ostapenko (12) - Dominika Cibulkova 7-5, 6-4.

Semifinale:

Jelena Ostapenko (12) - Angelique Kerber (11).

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Wimbledon.