16 minute - Atât a durat primul set al partidei dintre Roger Federer și Adrian Mannarino, elvețianul câștigând cu 6-0. Cu toate că a echilibrat disputa și a avut șansele sale de a face un break, francezul a cedat și următoarele două seturi (7-5, 6-4), fiind clar pentru toată lumea că Mister Perfect a fost jucătorul mai bun. Fedex este în sferturi pe iarba londoneză, cu un pas mai aproape de marele obiectiv: câștigarea titlului cu numărul nouă la All England Club.

Roger Federer, la WimbledonFoto: wimbledon.com

Principal favorit la Londra, Federer a avut un prim set jucat mai rapid decât pe PlayStation: 16 minute, 6-0. Pus la colț de Roger, Mannarino a reușit să echilibreze disputa, să fie mai aproape de nivelul incredibil arătat de adversar, dar nu a fost suficient. Adrian a avut trei mingi de break în setul al treilea, însă de fiecare dată elvețianul a avut răspunsul potrivit. Roger a câștigat 46 din cele 51 de puncte jucate cu primul serviciu (!), procentajul fiind de 90% (52% pe al doilea).

De o oră și 45 de minute a avut nevoie numărul doi ATP pentru a închide partida de pe arena centrală (6-0, 7-5, 6-4). Elvețianul a avut 44 de lovituri câștigătoare, 20 de erori neforțate, a trecut în dreptul său 106 puncte (70 Mannarino) și a acoperit 2294 de metri.

Pentru un loc în semifinale, Roger îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Gael Monfils și Kevin Anderson (favorit opt).

Clasa lui Federer pe iarba londoneză: este al 15-lea sfert de finală din ultimele 16 apariții. Federer a ridicat deasupra capului trofeul competiției londoneze în anii 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012 și 2017.

Dorința suporterilor lui Federer:

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Wimbledon.

Utimul punct al partidei Federer vs Mannarino: