"Pe iarbă nimeni nu e favorit din punctul meu de vedere. Jucătoarele cu serviciu puternic au o şansă în plus, dar dacă reuşeşti să returnezi, după aceea este egal. Nu pot să numesc cea mai mare surpriză. Faptul că au pierdut favoritele este o surpriză pentru turneu, dar pe suprafaţa asta niciodată nu se ştie, aşa că orice se poate întâmpla", le-a spus Halep jurnaliştilor români prezenţi la Wimbledon, răspunzând la o întrebare pe aceeaşi temă.
Din Top 10 WTA, mai sunt în competiţie, în turul al treilea, Simona Halep, locul I, sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 8 WTA, americanca Venus Williams, locul 9 WTA şi germana Angelique Kerber, locul 10 WTA.
Dintre acestea, Kerber este pe partea de tablou a Simonei Halep. Ele se pot întâlni în penultimul act al turneului.
Ultima jucătoare importantă eliminată a fost spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului, joi, în turul al doilea.
Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 7-5, 6-0, pe chinezoaica Saisai Zheng, locul 126 WTA.
În turul al treilea, Halep rămâne la adversare din Asia şi va evolua cu Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 48 WTA, care a învins-o, tot joi, cu scorul de 6-3, 6-3, în 64 de minute de joc, pe Lara Arruabarrena din Spania, locul 88 WTA.
Jucătoarea din Taiwan este pentru a doua oară în turul al treilea, la Wimbledon. Ea a mai atins această fază, cea mai înaltă pe iarba londoneză, în 2012.
Halep a câştigat singurul meci disputat cu Hsieh, în 2013, în turul I al turneului de la Cincinnati, cu scorul de 6-7 (5), 6-1, 6-2.