Laurent Sourisseau, supranumit Riss, directorul şi redactorul-şef al Charlie Hebdo, a scris în editorialul său din ultimul număr al revistei franceze, că românii, ca toţi europenii, nu au umor, după ce s-au supărat pe Franţa, în urma caricaturii ce o ironiza pe Simona Halep. Editorialul din ultimul număr al revistei a fost tradus şi postat peblogul săude jurnalistul şi scriitorul Dan Alexe, cel care a prezentat pe reţelele de socializare și caricatura ce o ironiza pe Simona Halep publicată de Charlie Hebdo, săptămâna trecută, notează news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"(..) Săptămâna trecută, România, care ne-a dat totuşi mari comici precum hazliul Mircea Eliade sau măscăriciul Cioran (le poilant Mircea Eliade et le désopilant Cioran) s-a supărat pe Franţa din cauza unui desen cu jucătoarea care tocmai câştigase Roland-Garros. La şaizeci şi unu de ani după crearea Comunităţii economice europene, descoperim cu oroare că europenii n-au niciun umor. În ciuda pactului oţel-cărbune, a CEEA (Comunitatea europeană a energiei atomice) şi a spaţiului Schengen, un mare şantier fundamental pentru construcţia europeană n-a fost încă lansat: Europa umorului. Ca o circumstanţă atenuantă pentru români trebuie spus că nici părinţii fondatori ai Europei — Jean Monnet, Robert Schuman, De Gasperi sau Adenauer… — nu erau mari comici. După moneda unică europeană, vom crea oare într-o zi un umor unic european? Fiecare ţară îşi păzeşte cu stricteţe tradiţiile umoristice şi nu lasă Bruxelles să le reglementeze. Umorul, care ar trebui să ne apropie, devine factor de discordie. Încă unul în Europa? Cine o va salva de la acest naufragiu umoristic? Migranţii de pe Aquarius? De ce nu? (...)", a scris Riss.

Publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo a ironizat victoria Simonei Halep la turneul de la Roland Garros publicând, în urmă cu o săptămână, sub titlul "O româncă câştigă Roland Garros-ul" o caricatură reprezentând o persoană care ridică trofeul deasupra capului şi spune "Fier vechi, fier vechi".

Numeroşi români au criticat dur caricatura, considerând-o jignitoare nu numai la adresa Simonei Halep, ci şi la adresa poporului român. Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) a anunţat că va depune plângere împotriva Charlie Hebdo pentru caricatura referitoare la Simona Halep.