​Perechea româno-britanică Mihaela Buzărnescu/Heather Watson s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de tenis pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după 7-5, 6-1 cu cuplul Lizette Cabrera (Australia)/Irina Falconi (SUA), scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Buzărnescu şi Watson s-au impus în doar 64 de minute de joc.

Cabrera şi Falconi au condus cu 5-4 şi au servit pentru set, dar cuplul româno-britanic a reuşit să întoarcă scorul şi să câştige primul act cu 7-5. Setul secund a fost dominat de Mihaela Buzărnescu şi partenera sa, care s-au impus cu 6-1.

Buzărnescu şi Watson şi-au asigurat un cec de 6.400 dolari şi 180 de puncte WTA la dublu, iar în ultimul act vor înfrunta cuplul Alicja Rosolska (Polonia)/Abigail Spears (SUA).

Aceasta este a treia finală WTA de dublu din carieră pentru Buzărnescu, toate anul acesta, după ce a pierdut la Praga alături de belarusa Lidia Morozova şi a cucerit titlul la Strasbourg, alături de Raluca Olaru.

La simplu, Buzărnescu s-a oprit în sferturile de finală la Nottingham.