Francezul Sam Sumyk, antrenorul jucătoarei spaniole Garbine Muguruza, l-a felicitat după meci pe antrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill, apoi a declarat, pentru CNN, că jucătoarea mai bună a câştigat semifinala de la Roland Garros, potrivit news.ro.

Garbine MuguruzaFoto: ausopen.com

"Simona a fost peste tot, foarte agresivă. Ea a avut aproape toate răspunsurile, aşa că eu cred că a meritat victoria. Ici-colo, Garbine ar fi putut face lucrurile un pic mai bine, dar dacă te uiţi la meci, cea mai bună jucătoare a câştigat", a declarat Sumyk, tehnicianul cu care în trecut Victoria Azarenka a câştigat Australian Open de două ori şi a devenit numărul 1 mondial.

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru a treia oară în finala turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA. Pentru jucătoarea română, aceasta va fi a patra finală din carieră la un turneu de Grand Slam, a doua din acest an, după Australian Open.

În finală, Halep va da piept, sâmbătă, cu americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA, care a învins-o, tot joi, cu scorul de 6-4, 6-4, pe compatrioata ei Madison Keys, locul 13 WTA.