​Mihaela Buzărnescu (30 de ani) a reușit la Roland Garros cea mai mare victorie a carierei (6-3, 7-5 cu Elina Svitolina), ajungând pentru prima dată în optimile de finală ale unui turneu de Grand Slam. În urmă cu mai puțin de un an de zile, Mihaela și-a dorit un wild card la Bucharest Open, pentru a urca în clasament, dar a fost refuzată de Federația Română de Tenis. "Daniel Dobre, venit de două săptămâni ca director tehnic al FRT, m-a întrebat iritat de ce tot insist şi cer eu wild card pentru Mihaela, că şi-aşa e bătrână, ce performanţe mai poate ea să facă?", a dezvăluit tatăl Mihaelei.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Din păcate, nu am fost bine priviţi la Federaţia Română de Tenis… Era pe principiul Mihaela a fost ce-a fost (n.r. campioană europeană la junioare, campioană US Open în 2006), are o vârstă, nu mai urcă! Iar totul a culminat cu ce s-a întâmplat anul trecut la Openul de la Bucureşti, când am făcut cerere să primim un wildcard, dar am fost refuzaţi la noi acasă de maniera în care nu ni se mai răspundea la telefon nici din partea oamenilor care au zis Da, se rezolvă!", a declarat tatăl Mihaelei Buzărnescu, pentru Fanatik.ro.

Răspunsul lui Daniel Dobre, directorul tehnic al FRT: "E bătrână, ce performanţe mai poate ea să facă?"

"Anul trecut deja începuse să aibă rezultate, era pe o pantă ascendentă şi le-am cerut un wildcard la turneul de la Bucureşti, pentru că punctele pe care Mihaela le-ar fi primit pentru un tur sau două ar fi ajutat-o foarte mult să urce în clasament la acel moment! Am fost la toţi, şi la preşedinte şi la vicepreşedinte… Iar Daniel Dobre, venit de două săptămâni ca director tehnic al FRT, m-a întrebat iritat de ce tot insist şi cer eu wildcard pentru Mihaela, că şi-aşa e bătrână, ce performanţe mai poate ea să facă!? Că el decide acolo cine intră pe tabloul de la Bucureşti şi că le va oferi wildcard altor jucătoare, mai tinere. Aşa că i-am făcut alt program. Iar în sâmbăta în care se juca deja turneul, ne-au sunat de la federaţie că ne oferă wildcard la dublu. I-am refuzat, pentru că nu ne ajuta cu nimic şi ne făcusem deja alt program", a dezvăluit Mihai Buzărnescu, la Paris.

"Acum, oamenii ăia se minunează de cât a progresat"

"Doar două persoane de la FRT ne-au dat mesaje de felicitare. Poate ei aşa cred că e corect să procedeze.. E alegerea lor, Mihaela să fie sănătoasă, asta e tot ce contează! Acum, oamenii ăia se minunează de cât a progresat! Dar nu cred că toţi se bucură! Este un grup restrâns care nu se bucură! Dar asta e…"

Cum a reacționat Mihaela după refuzul FRT

"A fost un moment extrem de delicat... nu i-a picat deloc bine refuzul FRT. Ea chiar spera şi considera că va fi înţeleasă şi ajutată de oamenii ăia... Dar a spus asta e, nu mai apelez la ei niciodată, mergem pe drumul nostru. Însă Miki va juca întotdeauna cu drag pentru România şi va privi convocarea ca pe o oportunitate. Cum a fost şi la Cluj în meciul de Fed Cup. A jucat dublu, a fost foarte bine că ne-am calificat, nu se pune problema de supărări. Cine e cel mai bun, trebuie să joace, cum e normal să fie! Sunt două planuri total diferite", a conchis Mihai Buzărnescu.

Vineri, Mihaela Buzărnescu (33 WTA) a produs una din cele mai mari surprize de până acum de pe tabloul de simplu feminin de la Roland Garros, reușind să o trimită acasă pe Elina Svitolina (Ucraina, 4 WTA), una din marile favorite la câștigarea trofeului pe zgura pariziană, după o victorie în două seturi, scor 6-3, 7-5.

În optimi, Buzărnescu se va duela în premieră cu americanca Madison Keys (13 WTA), care a trecut de japoneza Naomi Osaka (20 WTA), cap de serie numărul 21, scor 6-1, 7-6(7).

S-ar putea să te intereseze și:

Mihaela Buzărnescu, după victoria cu Svitolina: "M-am gândit ca la o partidă normală, cu siguranță este cea mai mare realizare a carierei mele"

Elina Svitolina: "Nu știam prea multe despre Buzărnescu, a urcat repede în clasament. A meritat să câștige, a fost jucătoarea mai bună"

Cronică de la fața locului: Miki cea Mare - Buzărnescu, forehand-ul năucitor și victoria carierei împotriva Svitolinei

Roland Garros: Mihaela Buzărnescu vs Elina Svitolina 6-3, 7-5/ Buzărnescu, în optimi după o evoluție entuziasmantă

Madison Keys, înainte de meciul cu Buzărnescu: "Nu știu cum să-i pronunț numele. Nu am văzut-o jucând"