Maria Sharapova, despre meciul cu Halep: "Va fi o provocare. Eu am avut patru meciuri foarte lungi"

de Diana Ene     HotNews.ro
Sâmbătă, 19 mai 2018, 10:05 Sport | Tenis


Maria Sharapova
Foto: madrid-open.com
Maria Sharapova (40 WTA) a avut parte de un parcurs extrem de dificil la turneul Premier 5 de la Roma. Până în semifinale, rusoaica a stat pe teren aproape 10 ore, în timp ce liderul mondial a disputat doar două meciuri scurte, având bye în primul tur și beneficiind în optimi de abandonul americancei Madison Keys. "Va fi o provocare, mai ales că am avut patru meciuri foarte lungi. Ea a jucat mai puţin!", a spus Sharapova.

Partida dintre Halep și Sharapova va avea loc sâmbătă, după ora 18:00, putând fi urmărită în direct la Digi Sport 2 și LiveText pe HotNews.ro.

"Va fi un meci dificil! Simona este una dintre cele mai constante jucătoare, a avut rezultate grozave în ultimii ani. Este locul unu sau doi în lume... Asta vorbeşte despre ea, despre ce jucătoare este. Va fi o provocare, mai ales că am avut patru meciuri foarte lungi. Ea a jucat mai puţin!", a spus Sharapova la conferința de presă, potivit Digi Sport.

Parcursul celor două jucătoare la Roma:

Simona Halep:

Turul I: Bye
Turul II: 6-1, 6-0 cu Naomi Osaka (Japonia, 21 WTA), după 59 de minute
Optimi: Madison Keys (SUA, 14 WTA) a abandonat înaintea partidei
Sferturi: 6-2, 6-3 cu Caroline Garcia (Franța, 7 WTA), după o oră și 13 minute

Maria Sharapova:

Turul I: 7-5, 3-6, 6-2 cu Ashleigh Barty (Australia, 18 WTA), după două ore și 33 de minute
Turul II: 3-6, 6-4, 6-2 cu Dominika Cibulkova (Slovacia, 34 WTA), după două ore și 32 de minute
Optimi: 6-3, 6-4 cu Daria Gavrilova (Australia, 24 WTA), după o oră și 39 de minute
Sferturi: 6-7, 6-4, 7-5 cu Jelena Ostapenko (Letonia, 6 WTA), după trei ore și 11 minute.

Maria Sharapova conduce cu 7-1 în meciurile directe cu Halep, dar jucătoarea noastră a câștigat ultima confruntare: 6-2, 6-2, la Beijing, în 2017. Mai multe detalii aici. 

Halep vs Sharapova, de-a lungul timpului:

2017, Beijing: 6-2, 6-2 pentru Halep
2017, US Open: 6-4, 4-6, 6-3 pentru Sharapova
2015, Turneul Campioanelor: 6-4, 6-4 pentru Sharapova
2014, Cincinnati: 3-6, 6-4, 6-4 pentru Sharapova
2014, Roland Garros: 6-4, 6-7(5), 6-4 pentru Sharapova
2014, Madrid: 1-6, 6-2, 6-3 pentru Sharapova
2012, Beijing: 7-5, 7-5 pentru Sharapova
2012, Indian Wells: 6-3, 6-4 pentru Sharapova.

Competiția italiană face parte din categoria "Premier 5" la WTA și Masters la ATP. Turneul poate fi urmărit în direct pe Digisport, în timp ce unele meciuri vor fi LiveText pe HotNews.ro. Este ultimul turneu important pregătitor pentru Roland Garros (27 mai - 10 iunie), al doilea Grand Slam al anului.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1968 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Jurnalist : "Ce parere aveti despre meciul (Sâmbătă, 19 mai 2018, 10:40)

    Susufler0 [utilizator]

    urmator cu Simona Halep" ?

    Sharapova : "Va fi foarte greu. (Ea are prima sansa). Simona este..."

    PS. Propozitia dintre paranteze imi apartine. Este ceea ce a gandit Masha, dar nu a spus !

    PPS. Succes, Simona ! Nu sta pe teren mai mult de o ora , o ora si un sfert cu rusoaica pt ca te asteapta reeditarea finalei de anul trecut !
  • +3 (3 voturi)    
    Deja a atacat-o psihologic (Sâmbătă, 19 mai 2018, 11:56)

    batmanss [utilizator]

    “Este locul unu sau doi in lume ...”.
    Dacă machedoanca se enervează, “dulcica” de Sugarkova câștiga.
    • 0 (2 voturi)    
      Inteligenta rusoaica ! (Sâmbătă, 19 mai 2018, 12:33)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui batmanss

      Daca i s-ar fi atras atentia ca Halep este locul 1 in lume, mai mult ca sigur ca ar fi incercat sa mascheze "atacul psihologic" cu precizari de genul m-am referit la ultimele luni cand Carolina..."

      Asta arata ca ii e teama de Simona, pt ca a trecut de la declaratiile arogante de-acum un an-doi, la cele de-acum.

      PS. Norocul este ca Halep nu sta sa despice firul in patru cum facem noi !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by